Cugetare V - Neconditionat

          Dragostea ... Toti o doresc, multi afirma ca o au, dar putini au parte de ea cu adevarat. Pentru ca dragostea adevarata o pot observa atat de rar, tind uneori sa cred ca ea nu mai exista, dar exemplul acestei familii ma motiveaza sa cred in existenta ei in continuare. Valentine's Day a trecut de curand. Ma intreb: Acum, ca sarbatoarea a trecut, cati continua sa isi demonstreze dragostea? Sau ne-am obisnuit sa facem acest lucru doar cu prilejul unor ocazii speciale? De ce atata superficialitate?

          Ma bucur mult de exemplul acestei familii. Ma incurajeaza si nu putin. Doar o astfel de dragoste trebuie sa fie motivul pentru care te casatoresti. Intr-o lume a divorturilor la orice pas (pe baza unor motive din ce in ce mai banale), ramai impresionat cand auzi de casnicii de 50, 60, 70 de ani. Dar, dupa cum intotdeauna am afirmat: dragostea adevarata se vede in ceea ce faci in primul rand. Am citit pe un site medical ca ingrijirea unui pacient cu Alzheimer presupune solicitari fizice, dar mai ales psihice, motiv pentru care de multe ori insotitorul poate manifesta: furie, tristete, schimbari de dispozitie, dureri de cap sau dureri de spate, dificultati de concentrare, tulburari de somn. In concluzie, nu este usor sa ai grija de un om care sufera de Alzheimei. Dar mi-au ramas in suflet cuvintele sotului:

,,Nu consider o povara in orice ar fi nevoie sa fac pentru a avea grija de ea. Fac absolut totul pentru ea, dar consider ca este un privilegiu sa pot avea grija de cea pe care am iubit-o in toti acesti ani si pe care inca o iubesc. Sunt hotarat sa ma ocup de fiecare nevoie a ei."

Cum reuseste sa faca fata presiunilor unei astfel de slujiri?

,,Pentru ca realizez cat de mult ma iubeste Dumnezeu (neconditionat), o pot iubi si eu pe sotia mea draga. Ea a facut atat de multe pentru mine in toti acest ani. Acum ea nu mai poate, dar eu pot si ii pot rasplati dragostea. Ea este printesa mea."

          Dragostea adevarata implica slujire, sacrificiu si devotament neconditionat. Viata este frumoasa, dar este si grea. Esti dispus/a sa iubesti cu adevarat sau te multumesti cu varianta superficiala? Daca vrei sa ai parte de o dragoste autentica, trebuie sa fii dispus/a sa te sacrifici pentru binele persoanei pe care spui ca o iubesti, pentru tot restul vietii.

You find a way and you never give up

          De curand am aflat ceva ce m-a intristat … si nu putin. Admiram mult un tanar pentru omul ce parea a fi. Logodnica lui a avut un accident de masina si a suferit mai multe traumatisme la nivel cerebral. El a afirmat ca ii va ramane alaturi si daca recuperarea ei va ajunge la un anumit nivel, pentru a fi posibil sa aiba o casnicie, se vor casatori. Si eu ma gandeam: ,,Ce om deosebit! O iubeste cu adevarat! Iata un om intre milioane de oameniI”  Anii au trecut si recuperarea acestei tinere a avansat din ce in ce mai mult si el i-a fost alaturi in tot acest proces. Insa, cand cei mai multi se asteaptau ca cei doi sa anunte o casatorie, ei au anuntat despartirea lor. Toata situatia este destul de complicata si nu pot intra in detalii, mai ales pentru faptul ca cel mai bine cunosti cu adevarat  o situatie cand calci in papucii respectivei persoane. Insa ce m-a intristat pe mine mult a fost faptul ca acest tanar a afirmat de foarte multe ori ca ii va fi alaturi mereu si ca vorbele cuiva sunt zero daca nu sunt intarite de fapte. Si stau acum si ma gandesc: ,,De ce faci promisiuni cuiva si nu iti tii cuvantul dat? De ce te lauzi lumii intregi ca vei ramane alaturi de logodnica bolnava si apoi o parasesti? Si cum poti sa te lauzi ca inca o iubesti?” 

          Nu vreau sa fiu inteleasa gresit. Nu afirm ca eu sunt cineva si ca acest tanar nu este. Tot ce sunt in momentul de fata sunt prin harul lui Dumnezeu, care ciopleste in mine zi dupa zi si ma modeleaza dupa  voia Lui. Fara El sunt nimic. Insa ce stiu sigur este urmatorul lucru: dragostea nu renunta niciodata! Atunci cand iubesti cu adevarat pe cineva, chiar daca ai avea 10000 de motive sa renunti, tot vei cauta sa gasesti unul pentru care sa ramai. Dragostea lupta pana la capat, se sacrifica si gaseste noi puteri de a merge mai departe in ciuda incercarilor. Stiu, sunt cuvinte mari, dar sunt adevarate! Cu totii stim sa fim intr-o relatie cand totul este insorit si cararea este presarata cu petale de trandafir, insa adevaratul test al dragostei este atunci cand totul se intuneca, incercarile vin unele dupa altele si nu mai vedem luminita de la capatul tunelului. Ce valoare au aceste doua cuvinte ,,Te iubesc!”, daca atunci cand celalalt are cea mai mare nevoie de noi, noi ii intoarcem spatele? Ce inseamna, in definitiv, sa iubesti pe cineva? Inseamna sa cauti binele acelei persoane in orice circumstante, sa ii fii alaturi la bine, dar mai ales la greu, sa ai indelunga rabdare cu persoana iubita atunci cand devinde greu de iubit, sa o accepti, sa ii fi alaturi, indiferent ce incercari ati avea de infruntat.  Flori, cadouri, cuvinte frumoase … si acestea sunt bune si isi au locul lor. Insa  iubirea se vede in fapte.

          M-am intrebat deseori: ,,Ma va iubi cineva pe mine pentru mine? Ma va iubi cineva, dorindu-mi binele in orice circumstante: atunci cand sunt greu de iubit, in caz ca voi suferi de vreo boala sau atunci cand perii albi si ridurile vor lua locul tineretii? Sper ca da, pentru ca nu ma voi casatori decat daca iubesc si sunt iubita la randul meu. Am un test prin care imi dau seama intotdeauna daca tin cu adevarat la cineva sau nu. Mai exact, imi pun urmatoarele intrebari: ,,Daca maine, persoana aceasta ar avea un accident si ar ramane cu un handicap, as fi dispusa sa ma mai casatoresc cu ea? As fi bucuroasa sa fac un legamant pe viata cu aceasta persoana? As iubi aceasta persoana atunci cand este moracanoasa si greu de iubit uneori?” Daca raspunsul este da, atunci imi este clar ca iubesc acea persoana. Poate par tragica si poate altii inteleg ca prea pun raul in fata, insa eu consider ca nu este asa. De ce? In viata avem parte de multe bucurii si momente frumoase, insa nu suntem scutiti de incercari. Si cum, atunci cand este insorit, toata lumea stie sa iubeasca, prefer sa ma gandesc inainte la momentele mai putin insorite. Cred ca si faptul ca sunt pragmatica din fire, ma face sa gandesc asa. Nu intru in detalii pentru aceste randuri nu sunt despre mine, ci despre adevarata dragoste si despre cei care o traiesc. Mai jos, am ales sa pun cateva poze cu oameni care se iubesc in mod autentic. De departe, preferatii mei sunt Ian si Larissa Murphy. Am multe de invatat de la amandoi, sunt doi oameni deosebiti.

 

 

Prietenie pe viata

     Love is the most powerful force in this Universe. Atunci cand iubesti, esti capabil de lucruri de care nu te-ai crezut vreodata in stare. Dragostea autentica schimba omul si il transforma, pas cu pas, in cea mai buna versiune a sa.
     Am obiceiul, cand si cand, sa ies in oras, singura, sa ma plimb, sa iau aer, sa meditez la viata mea, la ce observ in jur ... Si, uneori, am marea bucurie sa intalnesc pe strada cupluri in varsta. Imi place sa ii observ si ... ii admir mult. In ziua de azi, nu oricine are o casnicie de zeci de ani.
      Ultima data cand am iesit in oras am intalnit cuplul din prima imagine. Cum nu mergeam intr-un loc anume si doar ma plimbam, mi-am schimbat directia si am mers in spatele lor, la o oarecare distanta. Am putut observa cum el mergea mai greoi, probabil din cauza vreunei boli mai avansate. Ea il tinea puternic de mana si ,,il tragea dupa ea". Si ma gandeam: ,,Ce Dumnezeu minunat! A inventat familia si pentru ca stia ca avem nevoie unul de celalalt, stia ca avem nevoie sa ne ridicam reciproc. Probabil aceasta familie, ca oricare alta, a trecut prin partea lor de probleme si incercari. Dar, nu s-au despartit, ci au ramas impreuna. Au ales sa imbatraneasca impreuna, cel mai probabil, pentru ca se iubesc. Nu au renuntat unul la celalalt, si-au dorit sa isi petreaca intreaga viata impreuna. Cu siguranta au fost etape in viata lor cand unul, sau celalalt, a devenit greu de iubit, dar au continuat sa iubeasca. Un om are nevoie oricand de dragoste, dar in special atunci cand o merita mai putin. Atunci este testul."
     De spus vorbe frumoase (care au si ele importanta lor) si de facut cadouri, cei mai multi dintre noi suntem capabili, insa faptele sunt cele care ,,vorbesc".

,,Dragostea nu este ceea ce spui.

Dragostea este ceea ce faci."

     M-am bucurat mult sa ii privesc, sa ii observ, macar pentru cateva minute. Mi-au amintit inca o data ca dragostea autentica inca exista si se merita sa astepti dupa ea. Dupa cum spunea o persoana inteleapta, ,,viata de casnicie reprezinta o prietenie pe viata, iar acest lucru presupune implinirea zicalei *Prietenul la nevoie se cunoaste!*"

O casnicie de 70 de ani partea II

          Helen şi Kenneth Felumlee au trăit împreună 70 de ani şi, dacă e să-i credem pe copiii lor, în fiecare dimineaţă, la micul dejun, s-au ţinut de mână. În tot acest timp au fost nedespărţiţi, iar apropiaţii şi-i amintesc ca pe doi oameni buni, generoşi, implicaţi în viaţa familiei şi a comunităţii. După şapte decenii în care au avut împreună opt copii, Helen Felumlee s-a stins din viaţă la vârsta de 92 de ani. Peste 15 ore, a murit şi soţul ei, din cauze naturale. Povestea lor de dragoste şi-a găsit astfel un deznodământ pe care, dacă l-am fi citit într-un roman, l-am fi considerat nerealist şi siropos.

           Helen şi Kenneth s-au îndrăgostit în adolescenţă, când o prietenă le-a făcut cunonştinţă. După trei ani în care au fost prieteni, cei doi şi-au minţit părinţii că pleacă într-o excursie şi, cu puţinii bani pe care îi aveau în buzunar, au plătit o taxă pentru a se putea căsători, cu două zile înainte ca tânărul să împlinească 21 de ani, vârsta legală a căsătoriei. Din 1944, când au devenit soţ şi soţie, Helen şi Kenneth şi-au întemeiat o familie cu 8 copii, pe care nu le-a fost uşor să-i crească. Bărbatul a lucat ca inspector tehnic la o companie de căi ferate, iar apoi şi-a deschis un service auto, a lucrat ca poştaş şi ca profesor în cadrul bisericii metodiste din zonă. Soţia lui, care a ţinut pe picioare gospodăria şi copiii, a fost la rândul ei implicată în viaţa bisericii din comunitate şi era cunoscută ca un ajutor de bază pentru cei din oraşul Nashport. În anii 80, când copiii s-au făcut mari şi au plecat la casele lor, cei doi soţi şi-au redescoperit pasiunea pentru călătorii şi au făcut un tur aproape complet al statelor americane, cu autobuzul.
          În urmă cu 2 ani şi jumătate, lui Kenneth i-a fost amputat un picior, ca urmare a unor probleme de sănătate. În tot acest răstimp, soţia a fost cea care l-a îngrijit, până când, în urmă cu aproape o lună, a căzut la pat. Helen a murit pe 12 aprilie şi, potrivit familiei, din acel moment bărbatul a slăbit văzând cu ochii, încetând din viaţă 15 ore mai târziu. Rudele care le-au fost aproape spun că cei doi au murit de bătrâneţe şi că bărbatul nu a mai putut trăi fără soţia sa, de care a fost alături o viaţă întreagă.

Sursa: aici

O casnicie de 70 de ani

John and Honey

“True love never dies, it only gets stronger with time.”

Unknown author

Commitment

Iubind te daruiesti cu tot ce-ti apartine
Iubind te daruiesti si uiti orice masura

        Sunt versurile cu care incepe un cantec ce mie imi place mult. L-am descoperit acum cativa ani si am fost incantata de simplitatea si profunzimea versurilor lui. M-a ajutat sa inteleg ca dragostea, inainte de toate, este o alegere. Alegi sa te sacrifici, sa oferi, sa uiti orice masura, in special in vremurile dificile. Evident, pentru a fi completa, nu ii lipseste partea sentimentala, dar aceasta apare, dispare si apare iar, nu este o componenta statornica.

          Daca ar fi usor sa ne sacrificam, am fi toti capabili sa iubim cu adevarat. Dar nu este deloc usor ... Sacrificiul ne costa si trebuie sa fim dispusi sa platim pretul in mod constant, zi dupa zi. Din pacate insa, sunt putini cei care aleg sa plateasca pretul. Acesta este motivul pentru care dragostea autentica este rar intalnita. 

          Unul din filmele mele preferate este A Vow to Cherish [Un juramant de pretuit]. Un om de afaceri, John Brighton, este supus la testul vietii lui in momentul in care el si sotia lui descopera ca ea are Alzheimer, o boala crunta ce, in special in faza avansata, necesita o ingrijire speciala si o rabdare de otel din partea ingrijitorului. Problema se complica atunci cand, coplesit de greutatea situatiei, o cunoaste pe Julia Sinclair, o femeie frumosa, sanatoasa si care se indragosteste de el. Are de facut o alegere dificila, intrucat si el simte nevoia de un partener lucid si iubitor. Si, in final, ajutat de Dumnezeu si un prieten intelept, John va face o alegere. Nu voi relata restul filmului, intrucat chiar merita vazut. Are un mesaj puternic si bun. As dori sa mai mentionez faptul ca mi-a placut mult si modul in care sotia lui, sanatoasa fiind, si-a tratat sotul. Mi-a ramas intiparita in memorie o replica de-a ei: "John, don't forget, I'm on your side!"

          Mi-am promis ca, daca il voi putea cumpara vreodata pe DVD din strainatate, nu voi sta pe ganduri. Referitor la film, as putea spune o multime de lucruri bune pe care le-am invatat din el. Dar aleg sa va las pe voi sa le descoperiti. Per total, ce am invatat din el este ca nu exista dragoste fara jerta!

- Din pacate, filmul nu poate fi gasit in magazinele din Romania si este dificil de gasit pe internet. In final insa, am reusit sa dau de el online. Am atasat video-ul mai jos. -

Dragoste până ce moartea îi va despărţi

Reblogged from here

Multe fotografii au fost făcute printre dărâmăturile clădirii din Bangladesh, care a luat viaţa a peste o mie de persoane. Însă una singură a făcut înconjurul lumii şi a arătat drama tulburătoare a unei îmbrăţişări de moarte.
Imaginea surprinde un bărbat şi o femeie îmbrăţişaţi, prinşi sub dărâmături. Unul lângă altul, uniţi în faţa morţii violente, dar despre care nu se cunosc încă alte informaţii. „Această imagine, deşi este profund tulburătoare, este obsedant de frumoasă. O îmbrăţişare în moarte, tandreţea sa se ridică deasupra ruinelor pentru a ne atinge acolo unde suntem cel mai vulnerabili”, afirmă Shahidul Alam, fotograf şi scriitor din Bangladesh, citat de Time.
Fotograful care a imortalizat cuplul se numeşte Taslima Akhter, îşi petrecuse întreaga zi printre ruine, beton şi trupuri inerte. Însă atunci când a dat cu ochii de cei doi, la ora 2 noaptea, i s-a părut că îi cunoaşte. „Mi-am imaginat ultimele lor momente împreună, ce şi-au spus şi cum au încercat să-şi salveze viaţa unul altuia”, povesteşte Akhter.
Trupurile cuprinse de beton, picăturile de sânge care le curg din ochi, emoţia dintre ei, nemişcaţi, toate au şocat-o înainte de a face fotografia şi încă o mai bântuie.

Sursa: www.semneletimpului.ro

Una din povestile de dragoste scrise de Dumnezeu

 Astazi am citit pe Facebook despre doi tineri deosebiti care m-au impresionat enorm. Uneori anumiti oameni ma lasa fara cuvinte ... O dragoste sincera, un devotament sincer pentru Dumnezeu, astfel de lucruri sunt rare. Dumnezeu straluceste in astfel de oameni si sunt un examplu pentru mine.

Cata,  

Sursa: Emanuela Av

Vladimir Pustan povesteste:

„Am fost rugat sa particip la o cununie ca sa tin locul unui coleg pastor plecat in America. M-am dus necunoscand pe nimeni si fara nici o tragere de inima pt ca nu era sectorul meu si trebuia sa fac ceva ce nu-mi placea. Nu stiam ca Dumnezeu voia sa imi dea o lectie deosebita in seara aceea.

Eram in biserica, la amvon, cand au venit mirele si mireasa. Nu ii cunosteam, localitatea aceea fiind departe de casa mea. A intrat ea prima, la brat cu tatal ei, care a dus-o pana in fata altarului. Nu mi-am putut desprinde ochii de la ea, indiferent cat de pocait sau de intelept as fi fost in slujba mea de pastor ... Cu toate ca nu aveam voie sa ma uit astfel, stateam cu ochii holbati la ea cu groaza si oarecum cu repulsie. Nu avea decat jumatate de obraz; cealalta parte era stramba iar la un ochi nu se vedea decat albul, fiind intors in orbita.

N-am stiut ce sa cred in clipa aceea, iar cand a intrat mirele am devenit si mai confuz. A venit insotit de mama lui la altar, un mire frumos – asa baiat frumos nu mi-a fost dat sa vad pana atunci. Am facut slujba, dar n-am putut sa o fac bine. I-am declarat sot si sotie. El i-a tras voalul de pe fata, a sarutat-o si i-a lasat voalul pe spate. NU imi puteam desprinde ochii de la ei ... Desi o parte dintre cei prezenti stiau, eu nu stiam ... M-au invitat la masa: „Doar putin frate Pustan, esti asa departe si trebuie sa mananci ceva.” M-am asezat langa tatal miresei si gandindu-ma ca mireasa trebuie sa fie teribil de bogata, i-am zis: ”Frate, e o nunta frumoasa, superba cu asa lucruri frumoase aranjate pe mese ... Dumneavoastra ati organizat nunta?!!” El mi-a raspuns: ”Nu frate Pustan, ca noi suntem saraci lipiti pamantului. Mirele a facut totul. Ei sunt bogati.” Am simtit ca ma prabusesc. Zic: ”Ce sa intamplat cu fata dumneavoastra?”

Vroiam sa stiu daca din nastere a fost asa.Atunci au inceput sa-i curga lacrimile si sa-mi povesteasca: ”Eu i-am facut asta. Nu a fost fata mai frumoasa in cartierul nostru, poate nici in orasul nostru, ca ea.Cand a avut 6 ani sotia s-a despartit de mine, a plecat. EU nu am vrut sa ma recasatoresc, ci am ramas cu fata ca sa o cresc, singura mea bucurie. In urma cu un timp oarecare pe cand era ultimul an de liceu, a venit intr-o seara la mine si mi-a spus: ” Tata,sunt plina de bucurie si te rog frumos sa ma ierti daca am intarziat. In seara asta tata am fost la biserica si Dumnezeu mi-a vorbit in mod special. Incepand de astazi eu vreau sa fiu copilul lui Dumnezeu.” Furios, i-am raspuns: ”Cu mana mea te-am facut, cu mana mea te omor! Neam de neamul nostru nu ne-a mai facut nimeni de rusine casa. Te-am crescut pana acum si mi-am sacrificat viata; m-as fi putut recasatori dar n-am facut-o din cauza ta. Pentru ca am vrut sa fie asa cum vreau eu sa fie ma si gandisem la copilul unui prieten de-al meu cu care s-ar fi potrivit fata mea, om cu care facusem armata impreuna, vecin deal nostru, om cu dare de mana.

De atunci am inceput sa o bat sistematic.Ea mi-a raspuns: ”Tata, eu de Dumnezeu nu ma pot lasa. Am investit tot ce am avut in El. Tie ti-a ramas doar dragostea de fiica. Lui I-am dat tot restul iubirii mele si nu am cum sa fac negot cu tine. TATA, nu ca nu vreau sa ma las de Dumnezeu, DAR NU POT SA MA LAS DE EL! Intr-o seara fiind mai beat ca de obicei am trantit-o jos si am lovit-o cu pumnii (nu stiu cati pumni i-am dat) dupa aceea cu bocancii in gura si in cap. Au scos-o vecinii din mainile mele si au dus-o la urgenta. Cand m-am trezit din betie era la reanimare. Cand am intrat in salon, toti medicii si asistentele s-au uitat la mine si mi-au reprosat: 'Iesi afara bruta. Puscaria sa te manance.'

Nu i-au putut salva nici ochiul nici jumatate din obraz. A ramas paralizata. Cu un ochi nu o sa mai vada niciodata.' Le-am zis: 'Va rog frumos sa imi dati voie sa ma duc la ea sa o intreb daca m-a iertat.' Era toata infasurata in bandaje si i-am spus: 'Ma poti ierta?' Ea mi-a raspuns: 'Tata vorbim mai tarziu ca acum imi e somn.' M-am dus din nou la ea si am intrebat-o: 'Ma poti ierta?' iar raspunsul ei a fost: 'Tata Isus Cristos Si-a dat toata viata pentru mine. De luni integi postesc sa te vad intors la Dumnezeu si am zis ca pot sa imi pierd viata aceasta, sa pierd ce am mai bun, dar tatal meu sa fie cu mine in cer. Am auzit ca n-o sa mai vad cu un ochi, dar nu-i nimic, slava Domnului, am mai ramas cu unul. Nu te ingrijora, o sa vezi ca o sa fie bine.' M-am prabusit la poala crucii lui Isus Cristos si mi-am intors si eu viata spre Domnul. Dumnezeu mi-a mantuit sufletul, dar rana din inima mea, frate Pustan, nu-i vindecata decat in seara aceasta.

Pentru ca luni de zile m-am gandit la ce aduc eu in fata oamenilor acum, un rebut de fata, care nu mai are obraz..Cine se va casatori cu fata mea? Ce viitor mai are ea?” Dupa ce tatal mi-a povestit toate acestea, atat de mult l-am iubit pe mire, ca m-am dus la el si l-am sarutat. L-am intrebat: ”Ce ai vazut in ea?” Mi-a raspuns: ”Frate Pustan, tu nu vezi cum straluceste fatza ei? Nu imi trebuie pe cineva cu carapace, carapacea vine si pleaca.” ... Frumusetea adevarata este frumusetea sufletului, a unui suflet dedicat lui Dumnezeu. Acesta nu ni-l poate fura nimeni niciodata. Daca Dumnezeu a sadit Duh Sfant in voi sunteti cele mai frumoase fiinte de pe pamant!

Dragostea adevarata nu trece niciodata neobservata si rezista intotdeauna la testul timpului

Din cand in cand am deosebita placere sa vad ceva extraodinar. In oraselul meu traieste un cuplu care, de fiecare data cand ne intalnim pe strada, reuseste sa trezeasca in mine emotii mari. De ce? Sunt un batran si o batrana, sot si sotie, care sunt o dovada puternica a faptului ca dragostea adevarata exista. De fiecare data cand ii vad ma emotionez si dupa ce trec de ei, ma opresc din mers, ma intorc si ma uit dupa ei pana nu ii mai vad. Pur si simplu nu vreau sa pierd o secunda din a-i admira. Reusesc sa ma faca sa zambesc (indiferent cat de ingandurata as fi) si cateodata imi dau si lacrimi de fericire. Nu sunt o persoana emotiva, dar cand ii vad pur si simplu ma emotioneaza. Este trist ca atat de rara a ajuns dragostea adevarata in zilele noastre, incat, cand o intalnesti, te opresti si privesti mut de uimire.

Azi i-am vazut din nou … Amandoi sunt foarte batrani, par sa aiba undeva peste 80 de ani, slabuti, plapanzi. Intotdeauna ii vad impreuna, niciodata separat. Probabil le este teama sa iasa singuri, prefera sa se sprijine unul de celalalt. De fiecare data se repeta acelasi scenariu: ea se tine ferm de bratul lui, el se sprijina intr-un baston si amandoi pornesc incet, dar sigur, inainte. Intotdeauna i-am vazut la brat, niciodata separat. Ce mai imi place este faptul ca si acum, la o varsta inaintata, cu problemele si bolile ei, sotia isi face timp sa se aranjeze cu gust pentru sotul ei. Nu sunt haine de lux, dar sunt curate, ingrijite, asortate. Si sotul nu a incetat sa fie un stalp pentru ea. Amandoi iti ofera o priveliste incantatoare.

Azi, privindu-i, ma gandeam: ,,Asa se manifesta dragostea adevarata: nu trece niciodata neobservata si rezista intotdeauna la testul timpului si suferintelor de tot felul.”

Avem multe de invatat de la astfel de oameni si ma bucur ca Dumnezeu nu i-a lasat unul fara celalalt, ci inca trec impreuna prin viata, fiind o dovada vie ca dragostea adevarata exista, in ciuda valurilor de divorturi si a dovezilor superficiale de dragoste la care asistam din ce in ce mai des.

Atat de emotionata am fost de fiecare data cand i-am vazut incat am ramas sa-i privesc si am uitat sa le fac o poza. Am cautat pe internet una asemanantoare. 

Cel mai batran cuplu din lume da sfaturi cu privire la relatii

Herbert and Zelmyra Fisher din North Carolina. Ei sunt casatoriti de 86 de ani si detin recordul pentru cuplul casatorit de cei mai multi ani, si ia ghiciti ! Zelmyrea are 101 ani, iar Herbert are 104 ani.
Fericitul cuplu a intrat pe Twitter de Valentine’s Day pentru a da sfaturi celor interesati. Aflati ce cred ei despre dragoste, chiar si in momentele de rascruce citind urmatoarele randuri.

1. Ce v-a facut sa credeti ca va puteti petrece restul vietii impreuna ? Ati fost vre-un pic speriati?
H & Z: Cu fiecare zi care trecea, relatia nostra devenea mai solida si mai sigura. Divortul NU a fost niciodata o optiune pentru noi, nici macar un gand.

2. Cum ati stiut ca sotia era jumatatea voastra?
H & Z: Am crescut impreuna si am fost prieteni buni inainte de casatorie. Un prieten este pentru toata viata, la fel si casnicia noastra.

3. Exista ceva ce ati schimba in casnicia voastra dupa 80 de ani?
H & Z: Nu am schimba nimic. In casnicia noastra nu exista secrete si am facut ceea ce era nevoie pentru noi si pentru familia noastra.

4. Care este sfatul dumneavoastra pentru cei care spera sa-l intalneasca pe partenerul perfect ?
Zelmyra: Al meu era chiar dupa colt!! Niciodata nu este prea departe, asa ca pastrati-va speranta, cand il vei intalni iti vei da seama ca el este alesul !

5. Care este cel mai important sfat despre casatoriepe care il puteti da ?
RESPECT, SPRIJIN SI COMUNICARE pentru celalalt. Fii increzator, onest si sincer. Iubeste-l pe celalalt din toata inima.

6. 6.Care sunt cele mai importante calitati ale unui sot bun ?
Zelmyra: Un bun muncitor si intretinator al familiei. Anii ’20 au fost foarte grei, dar Herbert a muncit si ne-a daruit tot ce era mai bun pentru noi. M-am casatorit cu un om bun!!

7. Care este cea mai frumoasa amintire pe care o aveti de ziua indragostitilor?
Zelmyra: Eu gateam in fiecare zi! Herbert a plecat mai devreme de la serviciu si m-a surprins – mi-a gatit cina ! Este un bun bucatar !!!
Herbert : I-am spus ca voi gati cina pentru ea si am rugat-o sa se relaxeze. Expresia ei si farfuria goala mi-au inseninat ziua !

8. V-ati casatorit de tineri – cum ati reusit sa va dezvoltati ca oameni si totusi sa nu va indepartati ca si culplu ?
« Cei care planteaza o samanta impreuna si o recolteaza sarbatoresc tot impreuna »

9. Care este cei mai draga amintire din toti cei 86 ani de casnicie ?
Mostenirea noastra : Cei cinci copii, zece nepoti, noua stranepoti si un strastranepot.

10. Comunicarea dintre voi a devenit mai usoara odata cu trecerea timpului ? Cum va pastrati calmul ?
Copii au crescut asa ca vorbim mai mult acum. Ne putem bucura acum de timpul petrecut impreuna pe veranda sau in leagan.

11. Cum ati reactionat in fata momentelor cand trebuia sa stati departe unul de celalalt pentru perioade mai mari de timp ?
Herbert : Am stat departe unul de celalalt pentru doua luni atunci cand Zemyra a fost in spital cu cel de-al cincilea copil. A fost cea mai dificila perioada din viata mea. Mama Zemyrei m-a ajutat sa tin gospodaria si pe ceilalti copii Altfel mi-as fi pierdut mintile !

12. La sfarsitul unei zile mai dificile din relatia voastra, care este cel mai imporant lucru pe care il luati in considerare ?
Aminteste-ti casatoria nu este un concurs : nu tine minte nimic. Dumnezeu v-a pus impreuna in aceeasi echipa ca sa castigati.

13. Lupta este importanta ?
Niciodata cea fizica ! Sa stabilim ca este normal sa nu fii intotdeauna de acord si lupta-te doar pentru ceea ce conteaza ! Invata sa te indoi, dar niciodata inapoi !

14. Care este cel mai si cel mai important important lucru pe care il impartasiti impreuna ?
Suntem amandoi crestini si cu credinta in Dumnezeu. Casatoria este un juramant catre Dumnezeu. Ne rugam impreuna si pentru celalalt in fiecare zi !

Traducerea: Alexandra Pavel

Phil Wickham - True Love

Dar nu te iubesc, ce, ţi-am zis eu că Te iubesc?

- Este mult de citit pentru unele persoane, dar va asigur ca se merita -

Dacă ar fi să mizez pe faptul că Tu nu mi-ai spune un anumit lucru vreodată, atunci aş miza pe faptul că nu mi-ai spune asta, dar eu Ţi-am spus-o… ’’Dar nu te iubesc, ce, ţi-am zis eu că Te iubesc?’’ Spre deosebire de oameni, spre deosebire de mine, Tu, Isuse nu îţi retragi sentimentele cu una cu două, deşi Te-am închis afară de atâtea ori silindu-Te să Te odihneşti lângă prag… Când ieşeam eu însămi afară, treceam grăbită pe lângă Tine prefăcându-mă că nu Te cunosc.

Când ceva se strica şi ceilalţi nu puteau repara, ieşeam pe hol şi cu neruşinare Îţi făceam semn să intri înăutru, îţi arătam cu mâna partea din mine care era stricată şi în timp ce răsfoiam catalogul cu produse de înfrumuseţare a lunii cu pricina aşteptam să termini şi să ieşi. Dacă mi-aş fi ridicat privirea din catalogul ăla blestemat cu siguranţă m-ar fi întâmpinat o pereche de ochi dintre cei mai blânzi, dar în schimb m-am afundat şi mai mult în el. Dacă aş fi oprit zgomotul de fundal al minţii mele, aş fi auzit chemarea Ta cu mult timp în urmă. Ţi-ai şters mâinile de fiecare dată şi ştergura ai aşezat-o calm, într-un gest lipsit de revoltă ori furie pe măsuţa de cafea. În comoditatea mea, fiind zidită în fotolio şi nu în stâncă, de cele mai multe ori neglijam să Te conduc afară. Cu pasul mărunt şi greu Te îndreptai în tăcere spre ieşire, dar nu înainte de a îmi pune mâna pe creştet:’’ Stai liniştită, nu te deranja, ştiu drumul.’’

Îmi plăcea reparaţia, şi o vreme am făcut tot posibilul să conserv acea parte din mine. Ajunsesem să stau pe podea sprijinindu-mă de uşă şi vorbindu-Ţi am realizat că îmi acorzi timp, că mă asculţi şi în mod ciudat, făceai ceea ce nimeni nu mai făcuse până atunci, mă înţelegeai. Zumzetul firii, zgomotul de fundal începu să pălească în faţa vocii Tale deşi încă Te ţineam de cealaltă parte a uşii… Trecu o vreme până să aud din nou aceleaşi zgomote, acelaşi zumzet familiar doar că de data aceasta nu se mai auzea din interiorul meu ci din afară. ’’Isuse, ce se întâmplă?!’’ m-am repezit la uşă privind prin vizor. ’’Lasă-Mă să intru, nu pot să fac nimic din afară.’’ / ‚’’Dar ce se întâmplă?’’ / ‚’’Nu mai este timp, lasă-Mă înăutru.’’ însă înainte să apuc a mai face ceva mi-au dărâmat uşa. ’’Am venit să petrecem!’’ mi-au spus chiuind. Au lăsat uşa deschisă şi de cealaltă parte a pragului Te-am văzut pe Tine, mecanicul sufletului meu, Cel căruia trebuia să-I slujesc dar nu am vrut decât să îmi slujeşti Tu mie.

Am făcut un pas către uşă însă unul dintre ei m-a prins de mână şi m-a tras înapoi, râdeau grotesc şi dansau în jurul meu. Am încercat să îmi fac loc printre ei însă deşi totul părea haotic, mişcările lor erau sincronizate în aşa fel încât să nu pot ieşi din hora aceea diavolească. Dar Te priveam, îţi vedeam ochii şi deşi zgomotul era asurzitor Ţi-am citit pe buze cuvintele ’’Lasă-Mă să intru.’’. Vroiam să iau Biblia prăfuită pentru a îi alunga, dar nu mi-am putut face loc printre ei şi râdeau isteric. Când m-am întors pentru a Îţi întâlni din nou privirea unul s-a desprins din horă şi grăbit trânti uşa. Nu Te mai auzeam, şi încet cu simţurile amorţite de muzica aceea am uitat ceea ce vorbisem în serile în care stăteam lângă uşă ascultându-Te, luând în considerare alegerea de a Te lăsa în inima mea. M-au ameţit, m-au învârtit, cu ale lor cuvinte dulci m-au îmbătat şi chiar credeam că îmi place, că toate acele lucruri îmi plăceau – dar au chinuit sufletul meu, stricând fiecare lucru pe care Tu l-ai înnoit în mine.

O noapte întreagă nu s-au oprit, deşi trăgeam nădejde să mă lase să mă odihnesc puţin, au plecat abia spre dimineaţă. Leşinată pe fotoliu m-am trezit târziu, priveam în jur la tot ce au stricat, la tot ce am stricat eu şi mahmură sufleteşte am privit spre uşă aşteptând să mai baţi o dată, şi mulţumesc Lui Dumnezeu că ai bătut. ’’Intră.’’ am spus scâncind. Te-ai repezit la mine când ridicându-mă prea repede am ameţit şi era cât pe ce să cad. M-ai luat în braţe şi m-ai aşezat pe canapea. ’’Trebuie să fac curăţenie.’’ am zis plângând înăbuşit. ’’Nu eşti în stare acum să strângi după tine.’’ şi m-am ruşinat de mine. ’’Chiar nu mai vreau să mi se întâmple asta.’’ am spus, dar tăcând ai început să cureţi, să repari ceea ce era stricat, să înlocuieşti ceea ce era spart şi să pui de la Tine ceea ce îmi fusese furat.

Am adormit pe canapea, slăbită şi secată de vlagă. Când mi-am deschis ochii Te-am văzut, ai aşezat ştergura pe măsuţă cum ai făcut de atâtea ori, fără furie ori resentimente şi ştiu prea bine că aveai tot dreptul să fi furios, fiindcă nu era prima dată când s-a întâmplat aşa ceva. Fără a îmi mângâia creştetul cum obişnuiai Te-ai îndreptat spre uşă … ’’Isuse, ce-ai zice dacă ai rămâne aici câteva zile?’’ Te-am privit şi m-am ruşinat de propriile-mi cuvinte ‚’’Isuse, ce ai zice dacă ai rămâne?’’ am reformulat grăbită. Chipul mi s-a schimonosit de tristeţe când Te-am văzut păşind spre uşă, dar ai făcut asta doar pentru a o închide fiindcă rămăsese deschisă în tot acel timp. ’’Desigur.’’ mi-ai răspuns. Am zâmbit împăcată, odată cu treceau zilelor starea mea s-a îmbunătăţit, Te-ai îngrijit de rănile mele spirituale …

A trecut timpul pe nesimţite până când din afară s-a auzit acelaşi zumzet, cunoscutul zgomot al firii şi inima mi se făcu cât un purice. Uşa era descuiată şi m-am speriat la gândul că aveau să intre iarăşi peste mine, însă deşi mânerul metalic se mişca sub presiunea mâinilor lor, pentru un motiv necunoscut mie nu puteau intra. M-am apropiat de uşă şi am privit prin vizor recunoscându-i, erau ei, nimicitorii sufletului meu. Priveam spre uşă şi mă mira faptul că nu puteau intra. ’’Draga mea, vrei să ne rugăm?’’ Te-am auzit, mă chemai să mă alătur Ţie. Am privit spre uşă şi apoi spre Tine şi am spus hotărâtă ’’Da.’’. M-am aşezat lângă Tine şi mi-ai luat mâna în mâna Ta, ne-am aplecat capetele şi cu cea mai blândă dintre voci ai spus: ’’Tată, ca Fiu al Tău, prin autoritatea pe care Mi-ai oferit-o, mă prezint înaintea Ta împreună cu fiica Ta a cărei tentaţii s-au pironit la uşă, şi ştiu că în inima ei încă dăinuiesc reziduri ale păcatelor trecute şi cunosc că se simte tentată să le deschidă deşi ştie că o v-or pustii, de aceea Te rog, dă-i puterea să nu le deschidă uşa şi dă-i înţelepciunea să mă lase în continuare la cârma vieţii ei. Eliberare peste ea Tată, pace peste sufletul ei, Duhul Sfânt în candela fiinţei ei.’’. Ridicându-ne capetele, am privit spre uşă, mânerul încă se mişca, însă nu mai auzeam zumzetul… ’’Suntem doar noi doi în inima ta.’’ mi-ai spus cu blândeţe mângâindu-mi creştetul. ***

Cât vei trăii pustiitori trimişi de diavolul au să încerce să intre peste tine, au să încerce să forţeze uşa iar Isus este singura scăpare. Poate ai făcut ca mine, ai vrut ca Isus să îţi slujească ca mecanic al sufletului tău însă nu ai fost niciodată dispus să Îi slujeşti, poate încă convieţuieşti cu pustiitorii tăi fiindcă pare convenabil … Dar îţi spun, nimic nu este mai plăcut ca senzaţia pe care o ai când eşti doar tu şi Isus în inima ta. Eliberarea Tatălui peste tine, pace peste sufletul tău şi Duhul Sfânt în candela fiinţei tale, în Numele Domnului Isus, amin.

Scris de SAGA STONE
Sursa: Crestin Total

La bine si la greu

Ma doare cand ne miram de un astfel de devotament. Dragostea asta implica: egoism 0 % si slujire cu dedicare 100 % si reciproc. Asa ar trebui sa fie fiecare in casnicia lui. Ma doare ca astfel de oameni sunt rari ..
Domnul sa ne modeleze si sa ne faca mai mult asemenea Lui, astfel incat sa nu mai fim uimiti atunci cand cineva slujeste din toata inima!

King's Daughter,


Cea mai mare dovada de iubire. Ce face un barbat pentru sotia lui, de 33 de ani incoace

Viata nu a fost blanda cu o femeie din China, ramasa paralizata, insa ea a avut noroc de un sot dedicat, care merge cu ea in carca, zi de zi, de 33 de ani incoace. Pentru oamenii din orasul Luo Wen, provincia Sichuan, este o scena obisnuita sa-l vada pe Chen Zhikun (61 de ani) mergand in spate cu sotia lui, Zhou Qiyu (60 de ani). Femeia foloseste si un scaun cu rotile, insa daca nu poate sta foarte mult in el, pentru ca ii provoaca o senzatie de durere in tot corpul.
"Tatal meu o ajuta pe mama sa se intoarca in fiecare ora din noapte si merge cu ea in carca la fiecare 5 minute, in timpul zilei", povesteste fiica celor doi.
Zhikun si Qiyu s-au casatorit in 1977 si au doi copii. La scurt timp dupa ce de-a doua nastere, picioarele femeii au devenit din ce in ce mai slabe, pana cand nu le-a mai putut misca.
"Nu stiu cum am trecut prin toate astea. Sotia mea era paralizata, iar cei doi copii plangeau. Trebuia sa am grija non-stop de trei oameni", marturiseste greu incercatul barbat. Iar fiica lui adauga: "Scaunul cu rotile a fost cumparat in 1998, pana atunci, tatal meu a fost scaunul ei cu rotile".

Sursa: Stirile ProTv

Cu Dumnezeu totul este posibil - Nick Vujicic

La varsta de 10 ani, Nick Vujicic, tanarul care s-a nascut fara maini si fara picioare si care a tinut nemeroase discursuri despre speranta, in intrega lume, a incercat sa se sinucida. Obosise sa mai spere ca ceva frumos va mai urma in viata lui, era deprimat, satul de lupta si istovit de atatea lacrimi. S-a aruncat in apa si s-a lasat purtat de curenti la fundul apei. O voce insa ii rasuna in minte, in aceste momente cruciale:

“Stiu ca mai urmeaza ceva in viata mea, ceva frumos care se va intampla! Nu vreau sa mor!! Nu vreau sa mai pierd nici o zi sau noapte din viata mea. Stiu ca mai urmeaza ceva!”

A reusit sa se salveze iar ca marturie, a compus acest cantec minunat! Si intr-adevar, ceva de-a dreptul minunat urma sa aiba loc in viata lui: o tanara frumoasa si cu inima nobila, avea sa-i devina sotie!! Nick s-a casatorit pe data de 10 februarie 2012!!

Nu-ti pierde speranta!!Mai urmeaza ceva si este ceva minunat!!Dumnezeu va lucra in dreptul tau asa cum nici nu ti-ai imaginat vreodata!! Ai incredere in planul Lui pentru viata ta!! Pune-ti viata pe altarul Lui de slujire slujind semenilor si vei fi martora unui miracol: vei incepe sa pretuiesti viata si sa te bucuri de ea din ce in ce mai mult!!

Nu-ti pierde speranta!!Mai urmeaza ceva !!

Autor: Daniela Delibas
Sursa: http://danieladelibas.wordpress.com/2012/02/17/nu-ti-pierde-speranta-mai-urmeaza-ceva/

Pro Dragoste pentru fiecare zi ... nu doar de Valentine's Day

Imi amintesc ce scriam acum cativa ani, pe vremea asta:

          Cu siguranta, in aceasta perioada, vor fi multe postari despre dragoste pe majoritatea blogurilor, pe Facebook. Si asta pentru ca, dupa cum bine stiti, urmeaza 14 februarie, mai exact Valentine's Day.
           De Valentine's oamenii se impart in 3 mari categorii: unii se folosesc de aceasta zi pentru a-si convinge partenerul de viata de iubirea si romantismul de care nu au dat dovada pana pe 14 februarie, altii aleg aceasta zi pentru a face ceva special pentru persoana iubita, pe care au ales sa o iubeasca si in decursul anului cel putin la fel de mult ca de Ziua Indragostitilor, iar cea de-a treia categorie ii include pe cei care sunt indiferenti fata de dragoste si tot ce tine de ea.
           Eu ii apreciez mult pe cei din a doua categorie, cei care nu au uitat un lucru foarte important: este bine sa faci ceva special pentru persoana iubita cand se iveste ocazia, insa cel mai important este sa-ti demonstrezi dragostea in fiecare zi.
           Cum putem face asta? Sa nu uitam ca putem face lucruri mici cu o dragoste mare! Si acest lucru valoreaza mult in ochii celui de langa noi!

Care ar fi cele 3 mari calitati ale dragostei?
1. Dragostea inseamna daruire totala!
          Dragostea adevarata niciodata nu va pune conditii, pentru ca ea se daruieste pe sine fara sa ceara ceva in schimb. De exemplu: Sotul vine acasa, obosit de la servici si se aseaza pe canapea. Sotia, fara sa spuna un cuvant, il saruta, se aseaza langa el si ii face un masaj la umeri, incercand sa-i fie de folos dupa o zi grea. Sotia vine acasa, dupa o zi grea la servici, unde a avut parte numai de probleme. Sotul o saruta, o ia de mana, se aseaza amandoi pe canapea si el ii spune: ,,Cum ti-a mers azi? " Dupa care o asculta si o lase sa-si verse sufletul. Acestea sunt doua posibile metode prin care ne putem exprima dragostea pentru cel de langa noi, pentru ca dragostea se demonstreaza zilnic, nu doar de Valentine's Day.
2. Dragostea trece proba timpului!
          Dragostea adevarata nu numai ca trece proba timpului, dar si creste odata cu scurgerea vremii. ,,Nu te iubesc ca in prima zi, ci te iubesc cu mult mai mult decat atunci. "
3. Dragostea adevarata inseamna munca asidua!
          Cel care iubeste, se sacrifica si face totul pentru fericirea persoanei iubite. Totul ca ea sa se simta iubita si apreciata.

In concluzie, sunt Pro Dragoste pentru fiecare zi ... nu doar de Valentine's Day.

Femeia a fost facuta pentru a fi iubita

Sursa imagine: http://quotediary.me/

Femeia a fost creata din coastele lui Adam ( din coasta lui ), nu din picioarele lui - ca sa fie calcata in picioare, nu din capul lui - ca sa domneasca peste el, ci dintr-o parte (din coasta lui ) - ca sa-i fie egala, sub bratul lui - ca sa fie protejata si aproape de inima lui - ca sa fie iubita .. 

Autor necunoscut

Mi-a placut mult acest citat. De ce? Pentru ca releva un mare adevar: femeia a fost facuta pentru a fi iubita, nu pentru a fi folosita, nici pentru a fi injosita. Nu am sa dezvolt acum nici acest aspect, nici cel al supunerii, pentru ca sunt subiecte complexe, extrem de dezbatute. Probabil am sa vorbesc despre ele pe parcurs. Despre supunere si iubire am postat ceva de curand; puteti citi aici: Relatia supunere - dragoste in casnicie. 

Meditati la acest citat. Aplicati-l. Dragostea fata de iubitul nostru Dumnezeu se vede si din modul in care ne raportam la aproapele nostru. 

Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.

Ioan 13:34

Daca supravietuiesti, trebuie sa iti amintesti ca te iubesc!

Pare adevarat ce am citit. M-a impresionat. Am decis sa pun si pe blog.

Aceasta este o poveste despre sacrificiul unei mame în timpul cutremurului din Japonia.

După ce cutremurul a luat sfârsit, iar salvatorii au ajuns la ruinele casei acestei femei, au zărit trupul ei printre fisurile unui zid. Li s-a părut ciudat când au văzut femeia stând pe genunchi ca și cum s-ar ruga: trupul ei era aplecat în fața cu mâinile sprijinite de un obiect. Cu greu, liderul echipei de salvare a ajuns la trupul femeii sperând să mai fie încă în viață, dar trupul rece și rigid al acesteia l-au făcut pe acesta să înțeleagă că femeia nu supraviețuise. Atât liderul, cât și restul echipei au părăsit casa continuând operațiunile de salvare a supraviețuitorilor. Totuși, din unele motive, liderul echipei a fost îndemnat de propria sa conștiință să se întoarcă la casa femeii decedate.
Din nou, el a îngenunchiat, încercând să ajungă la trupul ei. Dintr-o dată a strigat cu entuziasm: "Un copil! Aici este un copil!"
Întreaga echipa a lucrat împreună pentru a scoate copilașul din ruine. Era un băiețel de 3 luni, înfășurat într-o pătură, care a fost protejat de corpul mamei sale. Evident, femeia a făcut un sacrificiu enorm pentru a-și salva fiul. În momentul în care a început cutremurul iar casa s-a prăbușit, ea și-a folosit corpul pentru a face un paravan care sa-i protejeze fiul. Când a fost găsit, băiețelul încă dormea liniștit. Medicul care a preluat copilul pentru a-l examina, a găsit în brațele micuțului un telefon mobil care avea următorul text pe ecran: "Daca supravietuiesti, trebuie sa iti amintesti ca te iubesc!" Acest telefon a fost trecut din mână în mână, iar toți cei care au citit mesajul au început să plângă. Asta este dragostea adevărată a unei mame pentru copilul sau ...

Autor necunoscut