Dacă am avea principii la fel de ferme ca o hermelină…

Acest frumos animal cu blană fină și obsedant de curată nu suportă ca să fie murdărită și pătată. Vânătorii știu acest lucru așa că umplu cu mizerie vizuinile hermelinelor dintr-o anumită zonă după care încep să le fugărească. În disperarea lor aleargă spre vizuini, dar dau peste gunoiul pus de vânător. Pot să se murdărească și blana lor frumoasă să aibă de pierdut sau pot să aleagă să moară cu demnitate știind că mor curate. Hermelinele aleg să moară curate decât să scape pătate.
Așa a ajuns hermelina să reprezinte puritatea în sălile de judecată și din acest motiv blana era purtată de judecători.
Lecția pe care o învăț de la hermelină este că principiile nu se discută, ci se execută. Aplicația spirituală: dacă vreau ca viața să-mi fie curată nu trebuie să mă plec în fața păcatului.
Așa să ne ajute Domnul.

De Beniamin Cruceru
Sursa

Virgil Carianopol a scris pe aceasta tema o poezie care se incheie asa:

Decât să-şi murdărească însă,
Cu negru, albul ei de har,
S-aşează pe zăpadă strânsă
Şi-aşteaptă moartea ca pe-un dar.

E datul ei, îi scrie-n soartă,
Să dea cuvânt la veşnicii:
Mai bine să lucească moartă
Decât murdară printre vii.

"Vino, acum suntem doi"

Un poem fara nume de Eduard Voicu

nori grei intunecau zarea
si vant de furtuna ingenunchia pomii
si toata iarba era smulsa si pamantul ramanea negru si sterp.

si ceream izbavire, Doamne,
cu genunchii si palmele - rani
si ochii mai umezi ca ploile'n toamna
si sufletul picat intr'un hau fara fund.

si priveam sus, vedeam doar lumina
dar in juru'mi era frig si murdar
si in zadar luptam sa ma ridic de acolo
caci gleznele'mi erau zdrobite si moi
si talipile'mi erau numai carne
si inima'mi batea cu suspin si durere.

ma ridicam cu greu, dar, vai
cand ma uitam iarsi la mine
ma prabuseam cu vaiet de moarte
si lacrimile'mi prefaceau tarana'n noroi
si'atunci, in iubirea Sa fara margini,
Isus se'apleaca si spune "Vino, acum suntem doi"

The man I prayed for by Ruth Bell Graham