Social Icons

miercuri, 29 aprilie 2015

26 de lectii de viata in 26 de ani

      
          De curand a fost ziua mea si am inceput din nou sa meditez la viata mea si sa ma gandesc la ceea ce am invatat pana in prezent. 26 de lectii sunt destul de putine, insa am hotarat sa ma rezum la acest numar si sa le aleg pe cele care au avut cel mai mare impact in viata mea in ultimii ani. Consider ca este intelept sa invatam unii de la altii, pentru ca viata este mult prea scurta ca sa aflam noi, personal, tot ce este bine sa stim.
Nu le-am notat in ordinea importantei lor, ci in mod aleatoriu.  

1. Prietenul adevarat iubeste oricand si in nenorocire ajunge ca un frate.
2. Dumnezeu va ingadui in viata ta tot ceea ce este mai bine pentru tine, chiar daca tu vei crede uneori ca ar trebui sa primesti altceva.
3. Daca nu iti controlezi gandurile, te vor controla ele pe tine. Vestea buna este ca tu alegi cine este stapan peste cine.
4. Daca Dumnezeu ar indeplini orice rugaminte a noastra, dupa cum vrem noi, ar fi vai si amar! Dumnezeu raspunde, dar o face cu intelepciune perfecta si, slava Lui, ca se intampla astfel!
5. Timpul pierdut este pierdut pentru totdeauna. El trebuie investit cu intelepciune.
6. Cand esti cu adevarat constient cat de mult te iarta pe tine Dumnezeu zilnic, iti vine mai usor sa ierti si tu, la randul tau, persoana care ti-a gresit.
7. Mandria si orgoliul au puterea de a distruge orice relatie.
8. Orice faci porneste de la un gand pe care il ai. Satan stie ca cel mai eficient mod de a distruge un om este la nivelul mintii.
9. Dragostea este in cea mai mare parte o alegere. In momentul in care cauti binele celeilalte persoane inainte de a-l cauta pe al tau, iubesti. Dragostea pune nevoile celuilalt inaintea nevoilor tale.
10. Gandurile negative nu iti vor oferi niciodata o viata pozitiva. Gandurile negative adauga la greutatea unei incercari.
11. Pacatul te va tine departe de Biblie si Biblia te va tine departe de pacat.
12. Biblia nu este data pentru a te ajuta pe tine sa cunosti cat mai multe, ci pentru a-ti transforma viata si pentru a te ajuta sa Il cunosti pe Dumnezeu.
13. Oamenii buni nu vor ajunge in cer, insa oamenii iertati, da.
14. Fara rugaciune esti un om vulnerabil, slab si aproape mort.
15. Scopul unei flori este sa infloreasca, nu sa se compare cu alte flori. Fiecare floare este unica si valoroasa.
16. In viata nu ne facem prieteni, ci ii descoperim.
17. Pana nu vei calca in papucii cuiva, nu il vei putea intelege cu adevarat, ci, cel mult, partial.
18. Nu rata nicio ocazie sa spui si sa arati celor dragi cat de mult ii iubesti si pretuiesti. Va veni o zi in care nu vei mai putea face acest lucru si acea zi ar putea fi chiar maine.
19. Cauta intotdeauna sa descoperi partea buna a fiecarui om. Aceasta te va ajuta, mai ales cand oamenii vor gasi bucurie in a-ti face tie viata dificila. Vei intalni si astfel de oameni. Insa nu uita, ca orice om are si ceva bun si ceva mai putin bun.
20. Mergi pas la pas cu Dumnezeu. El este cel ce te iubeste cum nimeni nu te va putea iubi si El cauta binele tau intotdeauna. Orice abatere de la planul Lui pentru tine iti va rani inima.
21. Ai grija ceea ce mananci. Nu te otravi singur, indiferent cat de delicios este.
22. Pune mare pret pe un program de somn corect, 22-6. Chiar daca rezisti, cat esti tanar, cu multe ore nedormite, in final te va distruge lipsa de disciplina in acest domeniu al vietii tale.
23. Fii intotdeauna amabil cu toti. Fiecare om duce cel putin o lupta, pe care o cunoaste doar el si Dumnezeu.
24. Pazeste-ti inima bine, dar cu intelepciune. Altfel, vei regreta si nu putin.
25. Cuvintele au o mare putere. Poti ucide sau poti da viata. Alegerea este a ta.
26. Fii o persoana care ii inspira pe ceilalti sa fie cea mai buna varianta a lor. Este una din cele mai mari satisfactii sa observi ca ai avut un impact bun in viata cuiva.


joi, 9 aprilie 2015

Esti tu sau nu esti vinovat?

          In aceasta seara, la biserica, s-a pus la un moment dat o intrebare: ,,Daca noi am fi trait in vremea Domnului Isus, am fi fost in multimea de oameni care a strigat Rastigneste-L! sau de partea celor putini care au plans dupa El?". Nu este prima data cand aud aceasta intrebare, dar astazi mi-a dat de gandit.
          Desi as vrea sa cred ca as fi fost de partea celor putini, care I-au fost alaturi, ma tem ca, daca as fi trait in acele vremuri, situatia ar fi fost alta. Cel putin la inceput. Si sunt sigura ca nu sunt singura. De ce tind sa cred astfel?
          Noi ne gandim ca romanii au fost cei care L-au tintuit pe cruce, batandu-I piroane in maini si in picioare. Si nu ne inselam, romanii au fost cei care L-au rastignit, la propriu, pe cruce. Insa, si noi facem acest lucru, cu fiecare pacat pe care il facem in mod deliberat, cu fiecare neascultare, cu fiecare gand sau gest de razvratire. Isus Hristos a purtat pe cruce toate pacatele omenirii, toate odata! Ma gandesc la apasarea pe care o simt eu atunci cand stiu ca am gresit cu ceva inaintea lui Dumnezeu (cand sunt eu constienta, pentru ca noi facem multe pacate pe care nici nu realizam ca le facem, dar de ochii unui Dumnezeu sfant nimic nu trece neobservat), apasarea aceea groaznica ... cand nici nu ai curajul sa ridici ochii catre Dumnezeu. Si apoi ma gandesc ca Domnul Isus a purtat greutatea acelui pacat si a tuturor pacatelor fiecarui om care a trait, traieste sau va trai. Asta inseamna o presiune extrem de cumplita. Daca stai sa iei in calcul si alte elemente, cum ar fi faptul ca un Dumnezeu sfant, de trei ori sfant, a acceptat sa fie murdarit cu pacatele noastre, presiunea aceea cumplita creste si mai mult. Si totusi, din dragostea nemarginita pe care ne-o poarta si pentru ca stia ca este singura sansa de a ne salva, a acceptat sa poarte pacatele noastre cu toata greutatea si murdaria lor.
          Deci, sa nu uitam: si noi L-am tintuit pe cruce, nu doar romanii; si noi i-am batut piroane in maini si picioare, fara mila, si am strigat cu inversunare: Rastigneste-L! Ma uit la poza din aceasta postare si in mana aceea vad mana mea. Dar Dumnezeu, in bunatatea Lui, a suportat rabdator totul, din dragoste pentru noi si pentru a ne da sansa ca, prin credinta in Jertfa Lui, sa ajungem in Cer. Nimic intinat nu va intra in Cer, nimic intinat, si cum noi toti suntem pacatosi, aveam nevoie sa fim rascumparati. Domnul Isus este singura cale. El este calea, adevarul si viata. 
Spun versurile unei cantari:

Esti tu sau nu esti vinovat?
Eu am spus: ,,Da!", si-am fost iertat.
Dar tu, dar tu?

marți, 31 martie 2015

Shoulders by For King & Country



 "Shoulders"

When confusion's my companion
And despair holds me for ransom
I will feel no fear
I know that You are near


When I'm caught deep in the valley
With chaos for my company
I'll find my comfort here
‘Cause I know that You are near

[Chorus:]
My help comes from You
You're right here, pulling me through
You carry my weakness, my sickness, my brokenness all on Your shoulders

Your shoulders
My help comes from You
You are my rest, my rescue
I don't have to see to believe that You're lifting me up on Your shoulders
Your shoulders

You mend what once was shattered
And You turn my tears to laughter

Your forgiveness is my fortress
Oh Your mercy is relentless

[Chorus]

My help is from You
Don't have to see it to believe it
My help is from you
Don't have to see it, ‘cause I know, ‘cause I know it's true

[Chorus]

My help is from You
Don't have to see it to believe it
My help is from you
Don't have to see it, ‘cause I know, ‘cause I know it's true 

sâmbătă, 7 martie 2015

Cugetare V - Neconditionat


          Dragostea ... Toti o doresc, multi afirma ca o au, dar putini au parte de ea cu adevarat. Pentru ca dragostea adevarata o pot observa atat de rar, tind uneori sa cred ca ea nu mai exista, dar exemplul acestei familii ma motiveaza sa cred in existenta ei in continuare. Valentine's Day a trecut de curand. Ma intreb: Acum, ca sarbatoarea a trecut, cati continua sa isi demonstreze dragostea? Sau ne-am obisnuit sa facem acest lucru doar cu prilejul unor ocazii speciale? De ce atata superficialitate?
          Ma bucur mult de exemplul acestei familii. Ma incurajeaza si nu putin. Doar o astfel de dragoste trebuie sa fie motivul pentru care te casatoresti. Intr-o lume a divorturilor la orice pas (pe baza unor motive din ce in ce mai banale), ramai impresionat cand auzi de casnicii de 50, 60, 70 de ani. Dar, dupa cum intotdeauna am afirmat: dragostea adevarata se vede in ceea ce faci in primul rand. Am citit pe un site medical ca ingrijirea unui pacient cu Alzheimer presupune solicitari fizice, dar mai ales psihice, motiv pentru care de multe ori insotitorul poate manifesta: furie, tristete, schimbari de dispozitie, dureri de cap sau dureri de spate, dificultati de concentrare, tulburari de somn. In concluzie, nu este usor sa ai grija de un om care sufera de Alzheimei. Dar mi-au ramas in suflet cuvintele sotului:

,,Nu consider o povara in orice ar fi nevoie sa fac pentru a avea grija de ea. Fac absolut totul pentru ea, dar consider ca este un privilegiu sa pot avea grija de cea pe care am iubit-o in toti acesti ani si pe care inca o iubesc. Sunt hotarat sa ma ocup de fiecare nevoie a ei."

Cum reuseste sa faca fata presiunilor unei astfel de slujiri?

,,Pentru ca realizez cat de mult ma iubeste Dumnezeu (neconditionat), o pot iubi si eu pe sotia mea draga. Ea a facut atat de multe pentru mine in toti acest ani. Acum ea nu mai poate, dar eu pot si ii pot rasplati dragostea. Ea este printesa mea."

          Dragostea adevarata implica slujire, sacrificiu si devotament neconditionat. Viata este frumoasa, dar este si grea. Esti dispus/a sa iubesti cu adevarat sau te multumesti cu varianta superficiala? Daca vrei sa ai parte de o dragoste autentica, trebuie sa fii dispus/a sa te sacrifici pentru binele persoanei pe care spui ca o iubesti, pentru tot restul vietii.

duminică, 25 ianuarie 2015

Cateva ganduri pentru prietenii mei

Acest colaj este realizat de mine special pentru voi. Pentru imagine marita, dati click pe ea.

          La sfarsitul anului care s-a incheiat de curand, am meditat mai mult la viata mea si, implicit, la oamenii pe care Dumnezeu i-a pus in viata mea si in viata carora m-a pus. Stiu ca nimic si nimeni nu este la intamplare. Totul este ingaduit cu un scop precis. Mi-am propus ca in 2015, daca Dumnezeu va vrea, sa investesc mai mult in prietenii cu care m-a binecuvantat. Asa mi-a venit si ideea de a incepe noul an cu un gest de apreciere fata de prietenii mei.

          Dragi prieteni,

Multumesc pentru ca mi-ati oferit libertatea sa fiu eu insami, sa ma bucur de prezenta voastra, fara sa ma gandesc ca m-ati putea intelege gresit in ceea ce fac sau spun.
Multumesc ca mi-ati fost alaturi in incercari. Multumesc ca m-ati sustinut si nu m-ati parasit atunci cand aveam nevoie de incurajare, de sustinere in rugaciune sau de orice altceva. Multumesc ca ati infruntat cu mine momentele dificile.
Multumesc ca v-ati bucurat impreuna cu mine atunci cand m-ati vazut ca sunt bine sau cand am avut parte de diverse biruinte sau binecuvantari. Un prieten autentic se va bucura intotdeauna impreuna cu prietenul sau cand ii merge bine si nu va fi invidios.
Multumesc ca m-ati ascultat atunci cand am avut nevoie sa vorbesc cu voi, ca ati fost atenti si interesati sa intelegeti ceea ce va impartaseam.
Multumesc ca m-ati acceptat si iubit pe mine pentru mine, nu pentru ceea ce v-ati dorit poate sa fiu.
Multumesc ca ati cautat sa ma ajutati sa devin ce mai buna varianta a mea. Multumesc ca m-ati acceptat asa cum sunt, dar, in acelasi timp, m-ati indrumat cum trebuia sa fiu.
Multumesc pentru toate cuvintele frumoase spuse despre mine cand nu eram de fata si despre care am aflat mai tarziu, iar de altele poate niciodata. Un adevarat prieten este acela care are ceva frumos de spus despre tine si cand nu esti de fata si care iti ia apararea cand este cazul sa o faca.
Multumesc ca nu ati fost intotdeauna de acord cu mine, multumesc ca mi-ati spus, in dragoste, adevarul, indiferent daca mi-a placut sa il aud sau nu in acel moment.
Multumesc ca atunci cand am avut nevoie de voi, ati facut efortul sa ma ajutati cu ce aveam nevoie si nu ati invocat diverse scuze pentru lipsa dorintei de a-mi fi alaturi.
Multumesc ca m-ati sunat si v-ati facut timp pentru mine, chiar daca aveati si voi atatea pe cap, atatea care necesitau timpul si energia voastra. Timpul vostru este viata voastra si mi-ati oferit practic o parte din viata voastra, un timp pe care nu il veti mai primi inapoi, dar pe care l-ati investit in mine si in alti prieteni.
Multumesc ca m-ati iubit atunci cand nu eram usor de iubit. Multumesc ca ati avut rabdare cu mine.
Evident, sunteti oameni si mi-ati si gresit. Eu v-am gresit voua la randul meu. Dar ne-am iertat reciproc pentru ca asta fac prietenii. Nu cauta sa adune resentimente unii fata de altii, ci cauta sa rezolve, orice problema ar aparea, din radacina si atunci cand apare, nu mai tarziu.

Pe masura ce timpul se scurge, inteleg ca nu este important sa amfoarte multi prieteni, ci putini, dar autentici. Voi mi-ati facut clipele de bucurie mai frumoase si cele grele, mai usoare. Multumesc! Sunt privilegiata cu voi in viata mea. Dumnezeu sa-Si reverse binecuvantarile Sale peste voi!

sâmbătă, 6 decembrie 2014

To Be Fat Like Me

Un film bun. Titlul ,,nu imi spunea prea multe" despre potentialul filmului, dar cu siguranta a meritat timpul ,,cheltuit" vizionand acest film. Un experiment care mi-a dat mult de gandit. Cred ca voi medita la mesajul acestui film pe o perioada buna de timp. Nu dau detalii pentru ca se merita sa le descoperiti voi! Il recomand!




duminică, 9 noiembrie 2014

History is in the making. What will your history be?


Ouotes from the movie Nowhere Safe:

History teaches us that we can't just dispair. Hope may yet come! Better things may lay ahead! History is in the making. What will your history be? - Teacher Kevin Carlisle

There are people there who love to watch other peole suffer. Loialty fades under pressure and there are few people out there willing to fight for you. But they are out there. My past isn't the end of the world. Better things are in store. I just have to fight for them. So, I am standing up! Enough is enough! I'm not gonna bow down in front of those who get a thrill from watching me suffer. History is what you make of it, so I'm making sure mine is the truth. - Ashley Evans

          Nowhere Safe este un film bun, intrucat are un mesaj puternic. Acest film subliniaza durerea si teama din inima celor care sunt terorizati de altii, care gasesc placere in a intimida si distruge viata celorlalti. Este un film despre Bullying. Este un film in care se pune accent pe faptul ca minciunile se raspandesc mai repede decat adevarul. Daca vrei sa distrugi pe cineva, tot ce trebuie sa faci este sa raspandesti minciuni despre ei, pentru ca acestea sunt crezute mai repede decat adevarul.
          Filmul merita vazut. Il recomand.


joi, 30 octombrie 2014

You find a way and you never give up

          De curand am aflat ceva ce m-a intristat … si nu putin. Admiram mult un tanar pentru omul ce parea a fi. Logodnica lui a avut un accident de masina si a suferit mai multe traumatisme la nivel cerebral. El a afirmat ca ii va ramane alaturi si daca recuperarea ei va ajunge la un anumit nivel, pentru a fi posibil sa aiba o casnicie, se vor casatori. Si eu ma gandeam: ,,Ce om deosebit! O iubeste cu adevarat! Iata un om intre milioane de oameniI”  Anii au trecut si recuperarea acestei tinere a avansat din ce in ce mai mult si el i-a fost alaturi in tot acest proces. Insa, cand cei mai multi se asteaptau ca cei doi sa anunte o casatorie, ei au anuntat despartirea lor. Toata situatia este destul de complicata si nu pot intra in detalii, mai ales pentru faptul ca cel mai bine cunosti cu adevarat  o situatie cand calci in papucii respectivei persoane. Insa ce m-a intristat pe mine mult a fost faptul ca acest tanar a afirmat de foarte multe ori ca ii va fi alaturi mereu si ca vorbele cuiva sunt zero daca nu sunt intarite de fapte. Si stau acum si ma gandesc: ,,De ce faci promisiuni cuiva si nu iti tii cuvantul dat? De ce te lauzi lumii intregi ca vei ramane alaturi de logodnica bolnava si apoi o parasesti? Si cum poti sa te lauzi ca inca o iubesti?” 
          Nu vreau sa fiu inteleasa gresit. Nu afirm ca eu sunt cineva si ca acest tanar nu este. Tot ce sunt in momentul de fata sunt prin harul lui Dumnezeu, care ciopleste in mine zi dupa zi si ma modeleaza dupa  voia Lui. Fara El sunt nimic. Insa ce stiu sigur este urmatorul lucru: dragostea nu renunta niciodata! Atunci cand iubesti cu adevarat pe cineva, chiar daca ai avea 10000 de motive sa renunti, tot vei cauta sa gasesti unul pentru care sa ramai. Dragostea lupta pana la capat, se sacrifica si gaseste noi puteri de a merge mai departe in ciuda incercarilor. Stiu, sunt cuvinte mari, dar sunt adevarate! Cu totii stim sa fim intr-o relatie cand totul este insorit si cararea este presarata cu petale de trandafir, insa adevaratul test al dragostei este atunci cand totul se intuneca, incercarile vin unele dupa altele si nu mai vedem luminita de la capatul tunelului. Ce valoare au aceste doua cuvinte ,,Te iubesc!”, daca atunci cand celalalt are cea mai mare nevoie de noi, noi ii intoarcem spatele? Ce inseamna, in definitiv, sa iubesti pe cineva? Inseamna sa cauti binele acelei persoane in orice circumstante, sa ii fii alaturi la bine, dar mai ales la greu, sa ai indelunga rabdare cu persoana iubita atunci cand devinde greu de iubit, sa o accepti, sa ii fi alaturi, indiferent ce incercari ati avea de infruntat.  Flori, cadouri, cuvinte frumoase … si acestea sunt bune si isi au locul lor. Insa  iubirea se vede in fapte.
          M-am intrebat deseori: ,,Ma va iubi cineva pe mine pentru mine? Ma va iubi cineva, dorindu-mi binele in orice circumstante: atunci cand sunt greu de iubit, in caz ca voi suferi de vreo boala sau atunci cand perii albi si ridurile vor lua locul tineretii? Sper ca da, pentru ca nu ma voi casatori decat daca iubesc si sunt iubita la randul meu. Am un test prin care imi dau seama intotdeauna daca tin cu adevarat la cineva sau nu. Mai exact, imi pun urmatoarele intrebari: ,,Daca maine, persoana aceasta ar avea un accident si ar ramane cu un handicap, as fi dispusa sa ma mai casatoresc cu ea? As fi bucuroasa sa fac un legamant pe viata cu aceasta persoana? As iubi aceasta persoana atunci cand este moracanoasa si greu de iubit uneori?” Daca raspunsul este da, atunci imi este clar ca iubesc acea persoana. Poate par tragica si poate altii inteleg ca prea pun raul in fata, insa eu consider ca nu este asa. De ce? In viata avem parte de multe bucurii si momente frumoase, insa nu suntem scutiti de incercari. Si cum, atunci cand este insorit, toata lumea stie sa iubeasca, prefer sa ma gandesc inainte la momentele mai putin insorite. Cred ca si faptul ca sunt pragmatica din fire, ma face sa gandesc asa. Nu intru in detalii pentru aceste randuri nu sunt despre mine, ci despre adevarata dragoste si despre cei care o traiesc. Mai jos, am ales sa pun cateva poze cu oameni care se iubesc in mod autentic. De departe, preferatii mei sunt Ian si Larissa Murphy. Am multe de invatat de la amandoi, sunt doi oameni deosebiti.









joi, 9 octombrie 2014

Prietenie pe viata

     Love is the most powerful force in this Universe. Atunci cand iubesti, esti capabil de lucruri de care nu te-ai crezut vreodata in stare. Dragostea autentica schimba omul si il transforma, pas cu pas, in cea mai buna versiune a sa.
     Am obiceiul, cand si cand, sa ies in oras, singura, sa ma plimb, sa iau aer, sa meditez la viata mea, la ce observ in jur ... Si, uneori, am marea bucurie sa intalnesc pe strada cupluri in varsta. Imi place sa ii observ si ... ii admir mult. In ziua de azi, nu oricine are o casnicie de zeci de ani.
      Ultima data cand am iesit in oras am intalnit cuplul din prima imagine. Cum nu mergeam intr-un loc anume si doar ma plimbam, mi-am schimbat directia si am mers in spatele lor, la o oarecare distanta. Am putut observa cum el mergea mai greoi, probabil din cauza vreunei boli mai avansate. Ea il tinea puternic de mana si ,,il tragea dupa ea". Si ma gandeam: ,,Ce Dumnezeu minunat! A inventat familia si pentru ca stia ca avem nevoie unul de celalalt, stia ca avem nevoie sa ne ridicam reciproc. Probabil aceasta familie, ca oricare alta, a trecut prin partea lor de probleme si incercari. Dar, nu s-au despartit, ci au ramas impreuna. Au ales sa imbatraneasca impreuna, cel mai probabil, pentru ca se iubesc. Nu au renuntat unul la celalalt, si-au dorit sa isi petreaca intreaga viata impreuna. Cu siguranta au fost etape in viata lor cand unul, sau celalalt, a devenit greu de iubit, dar au continuat sa iubeasca. Un om are nevoie oricand de dragoste, dar in special atunci cand o merita mai putin. Atunci este testul."
     De spus vorbe frumoase (care au si ele importanta lor) si de facut cadouri, cei mai multi dintre noi suntem capabili, insa faptele sunt cele care ,,vorbesc".
,,Dragostea nu este ceea ce spui.
Dragostea este ceea ce faci."
     M-am bucurat mult sa ii privesc, sa ii observ, macar pentru cateva minute. Mi-au amintit inca o data ca dragostea autentica inca exista si se merita sa astepti dupa ea. Dupa cum spunea o persoana inteleapta, ,,viata de casnicie reprezinta o prietenie pe viata, iar acest lucru presupune implinirea zicalei *Prietenul la nevoie se cunoaste!*"

sâmbătă, 13 septembrie 2014

4 things every woman needs

1. Attention:  A woman desires to be listened to. Your relationship won’t work if you ignore your woman. Women by nature desire attention. If they can’t have it from their partner, it will wound their emotions. Why do you think some women would even put on red hair and purple hair? Why all the artificial painting and color combinations? Well, there is something of their nature that’s always crying to be noticed. It is part of how they draw significance. Perhaps if Eve had gotten enough attention from Adam, she wouldn’t have been talking to the serpent. If you won’t listen to your woman, she’ll find someone else to talk to and you will both suffer the consequences of that. Ask Adam. Women aren’t like men that usually talk all the time to make a point. Women often talk, not just to make points but to get their partner’s attention. Only a fool marries a woman he won’t listen to. Cultivate the art of conversation. Learn to listen to your woman. Don’t shout her down or make her feel that her words are empty.

2. Affection:  More than any material things you can give; a woman really needs your affection. It isn’t wisdom or spirituality to be cold and unfeeling towards your woman. You do not love a woman whose feeling you can ignore. Don’t be like those men without character who uses silence as a weapon against their woman. Your silence is like death in your woman. She wants a talker, don’t just listen to her and say nothing. Learn dialogue. Ask her about every little thing in her life. Talk about her hair, her eyes, her smile, the way she walks, her looks, her devotion to God, her praying spirit, her love for God and you, her effort over her children … Don’t just talk to her about yourself, be centered on her. 
          Affection is an undying care and kindness that affects the person it is given unto. If your affection does not affect her, if it doesn’t get into her heart, then there’s something wrong. Don’t just roll over and sleep after your conjugal duty, let her head be on your chest. Stroke her back, her hair, and her cheeks. Ask her to know how you can satisfy her and never assume that just because you got what you wanted, the same is true of her.

3. Appreciation:  Don’t become too used to the little things your woman do that you begin to ignore them. Talk about her soup. Appreciating her is actually more effective in improving her than correcting her. Whatever you appreciate in your woman becomes stronger. Let her know that you do not see her as your house maid or a mistress who only exists to satisfy your passions. Appreciate everything she does in the house. Don’t come from the work and begin to shout at your woman because of an untidy part of the house, some hand towels or clothing that are not in the right place, a littered floor or something she hasn’t yet done. Such an attitude is damaging to the emotion of a woman who has been working all day to keep the house in order. Try and notice the things she has done and appreciate her for them. If she left a place untouched, then you can help her and if you do, she’ll appreciate and notice it, and you won’t meet it untidy next time. 
          Women are more sensitive and responsive to the improvement commanded by appreciation than those demanded by scolding or correction. Always find something to be thankful for. The Songs of Solomon is full of the expressions of King Solomon appreciating his partner’s beauty from her head to toe. He likened her eyes to the doves’, talked fondly of her breasts and so on and so forth. Appreciate every part of your woman’s body even though you see them every day. Never become too used to them that you no longer talk about them. You can never appreciate a woman enough so don’t stop. And when you do, mean it, they’re sensitive to deception and empty words.

4. Protection:  A woman needs security. She must be able to trust you. Her love is a gift to you which must be treasured but you must also earn her trust. Understand that women trust how they feel with you more than what you tell them. If you promise your woman love, you must also show it. When you’ve said so much and do so little, she will retire to watching what you do instead of believing what you promise. Let your woman know that her secrets are safe with you. Don’t go discussing your private matters with your friends. Beware of a third party becoming a threat to your woman’s security. Let her heart be able to trust safely in you. You must work at getting her there, yes, to that point where she feels secure with you. Don’t give her attitudes that threaten her future with you. Be careful of the words you use with your woman. Never talk to her the way Jesus will not talk to the church (Ephesians 5). Godly wives don’t have problem submitting to godly husbands who loves them as Christ loves the church. How much can you give up for your woman? Sacrifice is a proof of love. God so loved the world that He gave His only Son for her (John 3:16). Protect your woman, don’t go siding an outsider against her. Even when she has done something wrong, don’t ever let her feel alone or thrown away. Always stand by her. It’s not enough to make big and sweet promises in the marriage vow, you must live up to those promises.
          Be careful the way you evaluate your wife’s decisions, don’t let her feel that she’s foolish. We all miss it sometimes, but the last person we need after losing something or when hurting is a critical police officer to tongue lash us. Love is appropriate in every situation. Always reassure your woman that you’re by her no matter what and live out your promises. Be there!

Sursa: aici
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
 
Blogger Templates