Ganduri ascunse ale inimii

          Crescand cu Biblia in mana, am citit, nu de putine ori, cartea Iov. Aceasta carte m-a atras mereu, intrucat Iov mi-a castigat admiratia cu indelunga rabdare de care a dat dovada in mijlocul cosmarului oricarui om, acela de a pierde tot, familie, sanatate si bani, in mai putin de o zi. Am dorit sa invat de la el cum sa reactionez potrivit in suferinta. Si totusi, in cartea Iov, descoperim mult mai multe lectii pretioase. Biblia, Cuvantul lui Dumnezeu, este cartea pe care o putem citi de mii de ori si tot va avea ceva nou sa ne transmita.
          Astazi am reinceput studiul cartii Iov. In timp ce citeam din primul capitol, Dumnezeu mi-a vorbit, mi-a spus ceva nou, ceva ce eu nu observasem pana acum. Cartea Iov nu ne vorbeste doar despre suferinta, despre cauzele ei sau despre modul in care sa reactionam in mijlocul ei. Cartea Iov ne vorbeste si despre inchinare, despre motivele pentru care noi ne inchinam lui Dumnezeu.
          Dumnezeu S-a laudat cu Iov, cu faptul ca Iov era un om evlavios, un om care Il iubea pe El si se inchina Lui in mod autentic. Cum Satan nu putea nega ceea ce Dumnezeu spunea referitor la Iov, a intrebat de ce era Iov evlavios. Satan a sugerat ca Iov nu Il slujea pe Dumnezeu din dragoste, ci pentru ca l-a binecuvantat. Satan a sugerat ca Iov si-ar pierde respectul si devotamentul pentru Dumnezeu, daca nu s-ar bucura de binecuvantarile Lui. "L-ar sluji vreun om pe Dumnezeu daca nu ar castiga ceva in urma inchinarii? Cu alte cuvinte, Satan a sugerat ca Iov se inchina lui Dumnezeu din egoism." (John F. Walvoord)
          Am inteles ca Dumnezeu ma intreaba: "Cat de mult imi slujesti tu din dragoste si cat de mult din dorinta, ascunsa, de a capata ceva anume in urma slujirii?" Il slujesc pe Dumnezeu din iubire autentica? Daca Si-ar intinde mana si s-ar atinge de ceea ce pretuiesc eu, L-as mai iubi? M-as mai inchina Lui? L-as mai asculta? Daca nu mi-ar implini o dorinta adanca a sufletului meu, as inceta sa-L mai respect? M-as departa de Dumnezeu daca mi-ar refuza anumite binecuvantari? Il iubesc pe Dumnezeu pentru El sau pentru darurile Lui? Si-atunci am inteles, am inteles ca am lucrat ca un om nebun. Am inteles ca de multe ori m-am inchinat lui Dumnezeu in urma binecuvantarii si nu inaintea ei. Am inteles ca, in adancul sufletului meu, am gandit ca daca Il slujesc pe Dumnezeu, este cumva ,,dator" sa ma binecuvanteze intr-un anume fel. De cand imi este Dumnezeu dator mie, noua, cu ceva? Daca ma inchin lui Dumnezeu in ideea ca anumite dorinte imi vor fi implinite, lucrez ca un om nebun. Aceasta nu este iubire, nici inchinare autentica.
          Adevarata inchinare este mai mult decat un cantec .Este tot ceea ce fac, zi dupa zi. Este dorinta mea de a-L iubi pe Dumnezeu, supunandu-ma Lui, mai ales atunci cand nu Ii inteleg caile. Adevarata inchinare este increderea mea in El. Adevarata inchinare este sa Il iubesc pe Dumnezeu pentru El, nu pentru ceea ce, in iubirea Lui, imi ofera. Am inteles ca trebuie sa ma inchin Lui, chiar daca ce alege El pentru mine nu se potriveste cu ceea ce cred eu ca am nevoie. Mi-am reamintit ca inchinarea este un mod de viata. Mi-am reamintit ca Dumnezeu ma iubeste si alege mereu ceea este mai bine pentru mine, insa nu acesta trebuie sa fie motivul meu principal pentru care ma inchin Lui. De dragul Lui, din iubire pentru El, trebuie sa izvorasca inchinarea mea, intotdeauna, nu doar in parte ... Dar tu? Tu de ce te inchini lui Dumnezeu? Why do you worship God?

Scrisoare deschisă către formaţiile de laudă şi închinare (text tradus de Otniel Nicola)

 Reblogged from Marius Cruceru:

Pentru traducerea şi publicarea integrală a textului a fost obţinută aprobarea autorului. Textul a fost tradus de Otniel Nicola. Mulţumiri atît autorului pentru permisiune, cît şi traducătorului pentru traducere.

Draga trupa de inchinare,

Apreciez foarte mult disponibilitatea si dorinta voastra de a oferi darurile voastre lui Dumnezeu, in inchinare. Apreciez devotamentul vostru si ma bucur de credinciosia voastra — sa veniti la biserica mai devreme Duminica de Duminica, sa va faceti timp pentru repetitii in timpul saptamanii, sa invatati si sa compuneti cantece noi, si multe alte astfel de lucruri. Ca si acei artisti si mestesugari pe care Dumnezeu i-a folosit la crearea Cortului Intalnirii(Exod 36), voi sunteti dispusi sa puneti darul vostru artistic in slujba Dumnezeului Triunic.

Va rog sa primiti aceasta mica scrisoare in spiritul in care a fost intentionata: ca o incurajare la a reflecta asupra practicii de “conducere in inchinare.” Mi se pare ca de multe ori sunteti cooptati intr-o activitate fara sa fiti incurajati sa reflectati asupra motivelor fundamentale ale acesteia, asupra “de ce”-ului. Cu alte cuvinte, mi se pare ca de multe ori sunteti recrutati pentru a “conduce inchinarea” fara prea multe ocazii de a va opri si a reflecta asupra naturii “inchinarii” si a ceea ce ar insemna “a conduce.”

Ingrijorarea mea este ca noi, Biserica, v-am incurajat, fara intentie, sa importati practici muzicale in inchinarea crestina, practici care, desi ar putea fi potrivite in alte imprejurari, dauneaza inchinarii congregationale. Pentru mai multa claritate, intr-un limbaj pe care l-am folosit in “Desiring the Kingdom”, uneori ma ingrijoreaza faptul ca in mod inconstient, noi v-am incurajat sa importati anumite forme de spectacol care sunt, in esenta, “liturghii seculare” si nu doar simple “metode” neutre. Fara sa ne dam seama de acest lucru, practicile dominante ale spectacolului ne invata sa privim muzica (si implicit muzicienii) intr-o anumita maniera: ca un lucru destinat placerii noastre, ca divertisment, ca o experienta in principal pasiva. Functia si scopul muzicii in aceste “liturghii seculare” sunt destul de diferite de acelea ale muzicii in inchinarea Crestina.

Asa ca lasati-ma sa va prezint cateva scurte axiome, in speranta de a incuraja noi reflectii asupra practicii de “conducere in inchinare”:

1. Daca noi, congregatia, nu ne putem auzi, aceasta nu este inchinare. Inchinarea Crestina nu este un concert. Intr-un concert (o “forma a spectacolului”), de obicei ne asteptam sa fim coplesiti de sunet, mai ales cand vine vorba de anumite stiluri de muzica. Intr-un concert, ne asteptam la un fel de privare senzoriala care apare in urma supra-stimularii senzorilor, cand simtim batatia basului in piept si muzica se revarsa peste multime provocand un exces de adrenalina. Si nu ca ar fi ceva gresit cu concertele! Doar ca inchinarea Crestina nu e un concert. Inchinarea Crestina este o practica colectiva, comuna, congregationala — si inmanuncherea sunetelor si armonia unei congregatii cantand ca unul sunt parte integranta a practicii inchinarii. Este o modalitate de a “pune in scena” realitatea faptului ca, in Christos, suntem un singur trup. Dar asta presupune ca putem sa ne auzim pe noi insine si pe fratii si surorile noastre cantand langa noi. Cand sunetul amplificat al trupei de lauda acopera vocile congragatiei, nu putem sa ne auzim — astfel se pierde aspectul de comunitate al congregatiei si suntem incurajati cu succes sa devenim inchinatori pasivi, “privati”.

2. Daca noi, congregatia, nu putem sa cantam impreuna cu voi, aceasta nu este inchinare. In alte forme de reprezentatie muzicala, muzicienii si trupele vor sa improvizeze si sa fie “creativi”, oferind noi reprezentatii si etalandu-si virtuozitatea cu o gama larga de triluri, pauze si improvizatii pe o anume melodie. Din nou, acesta poate fi un aspect incantator al unui concert, dar in inchinarea Crestina asta inseamna doar ca noi, congregatia, nu putem sa cantam impreuna cu voi. Si astfel, virtuozitatea voastra incurajeaza pasivitatea noastra; creativitatea voastra incurajeaza tacerea noastra. Si in timp ce voi, poate, va inchinati cu creativitatea voastra, aceeasi creativitate opreste, de fapt, cantecul congregational.

3. Daca voi, trupa de lauda, sunteti in centrul atentiei, aceasta nu este inchinare. Stiu ca in general nu este vina voastra ca v-am pus in fata adunarii. Si stiu ca vreti sa modelati inchinarea pe care noi sa o urmam. Dar pentru ca v-am incurajat sa importati forme ale reprezentatiei din sfera concertului in cea a sanctuarului, s-ar putea sa nu realizam ca in acelasi timp am promovat neintentionat sentimentul ca voi sunteti in centrul atentiei. Si cand reprezentatia voastra devine o afisare a virtuozitatii — chiar si cu cele mai bune intentii — este dificil sa rezistam tentatiei de a face din trupa de lauda punctul de focalizare al atentiei noastre. Cand trupa de lauda intra intr-o lunga secventa repetitiva pe care voi o intentionati a fi o “ofranda adusa lui Dumnezeu”, noi devenim in intregime pasivi, si pentru ca am adoptat obiceiuri de relationare la muzica de la premiile Grammy si din sfera concertelor, fara sa ne dam seama, va punem pe voi in centrul atentiei. Ma intreb daca exista niste pareri asupra pozitionarii trupei (pe margine? conducand din spate?) si asupra reprezentatiei care ne-ar putea ajuta sa combatem aceste obiceiuri pe care le aducem cu noi la inchinare.

Va rog sa luati in considerare aceste puncte cu atentie si sa intelegeti ceea ce nu spun. Acesta nu este un apel la inchinarea “traditionala” si o critica la adresa inchinarii “contemporane”. Nu confundati asta cu o aparare a orgilor cu fluiere si o critica a chitarelor si tobelor (sau a banjourilor si mandolinelor). Ingrijorarea mea nu priveste stilul ci forma. Ce incercam sa facem atunci cand “conducem in inchinare?”. Daca intentia noastra priveste inchinarea ca o practica congregationala, a comunitatii, care ne aduce intr-o intalnire dialogata cu Dumnezeul viu — aceasta inchinare este nu doar expresiva ci si formativa — atunci putem sa facem asta cu violoncele sau cu chitare electrice, cu orgile cu fluiere sau cu tobele africane.

Mult, mult mai multe pot fi spuse, dar permiteti-mi sa ma opresc aici, si va rog sa primiti asta ca incurajarea care este menita a fi. Mi-ar placea sa va vad continuand sa oferiti darururile voastre artistice in inchinarea adusa Dumnezeului Triunic care ne invata o cantare noua.

Cu sinceritate,
Jamie

Sursa: Marius Cruceru