Social Icons

miercuri, 22 ianuarie 2014

Testul suprem


          Cum iti dai seama daca iubesti pe cineva? Iubirea ofera si este gata sa se sacrifice pentru persoana iubita. Iubirea pune nevoile celuilalt inainte de nevoile ei. Iubirea isi gaseste bucuria in slujire; se bucura cand celalalt este fericit.
          Cum iti dai seama daca Il iubesti pe Dumnezeu? Atunci cand esti gata sa pui totul pe altar, atunci cand esti gata sa sacrifici ce ai tu mai pretios pentru El. Suntem oameni, avem anumite dorinte si asteptari. Ne dorim sa fim fericiti si sa ne simtim impliniti. Inainte de vesnicie, traim o singura viata aici, una singura. Timpul zboara mai repede decat vantul si nu asteapta pe nimeni. Astfel, suntem pusi in fata unei alegeri: Dumnezeu sau goana dupa implinirea tuturor dorintelor noastre? T.D. Jakes spunea: ,,Adevarata închinare se naște atunci când apare sacrificiul adevărat - să pui pe Altar ceva ce ai sperat să păstrezi pentru tine ... “ ["True worship is born when true sacrifice occurs – laying upon the altar something you’d hoped to keep for yourself."]
          Este Dumnezeu suficient pentru tine? Sa presupunem ca L-ai avea doar pe El si anumite dorinte adanci ale sufletului tau ar ramane neimplinite. Ar fi Dumnezeu suficient pentru tine? Il iubesti pe Dumnezeu pentru cine este El sau pentru darurile Lui? Sunt intrebari bune, intrebari pe care mi le pun si eu. Vreau sa stiu daca il iubesc pe Dumnezeu in mod sincer sau sunt atrasa de darurile Lui. Dumnezeu spune ca omul poate fi implinit in El. ,,O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor! Căci el a potolit setea sufletului însetat, şi a umplut de bunătăţi sufletul flămînd.” (Psalmul 107:8,9) Domnul poate potoli setea sufletului flamand. Insa omul trebuie sa fie dispus sa puna totul pe altar, chiar si dorintele la care ii este greu sa renunte, ceva ce a sperat sa pastreze doar pentru el.
          Dumnezeu nu este un tiran care doreste sa ne ia tot ce avem noi mai de pret si sa ne lase ,,saraci” si nefericiti. Dumnezeu este un Tata care doreste sa ne ofere tot ce este mai bun pentru noi, insa doreste sa ne incredem 100% in El. Credinta, prin care Ii suntem placuti lui Dumnezeu, este curajul de a pune totul pe altar. Este testul suprem prin care noi demonstram cat de mult Il iubim pe Dumnezeu si cat de mult ne incredem in El. Il iubim noi pe Dumnezeu? Daca da, de ce? Pentru ca El este sursa tuturor darurilor bune sau pentru cine este El?

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

La bine si la rau

          I love you! I’m absolutely crazy about you. There is no doubt in my mind that you are the one. God must have made you for me, because I am attracted to every little thing about you. You’re the most beautiful woman I know, both physically, on the outside in every way and even more so inwardly; your heart and soul reflects God and that is what I cherish most about you. […] The most beautiful thing about you is your relationship with Christ and I want to pursue Him with you for the rest of our days until He calls us home. So, will you give me you’re forever and be my best friend and become my bride by allowing me the great honor of taking your hand in marriage? I love you, I always have and I always will. Will you marry me?
          Aceasta este cererea in casatorie pentru care am fost deseori ridiculizata, acuzata ca sunt pretentioasa si idealista. Nu, nu mi-a fost adresata mie, inca …, dar am vazut inca o data ca ceea ce imi doresc este posibil. De aceasta cerere in casatorie a avut parte o tanara pe nume Kandace. Am dat intamplator peste ea si m-am bucurat de ceea ce am descoperit. 
          Privim in jur si tot ce vedem ne poate descuraja. Casnicii de dragul banilor, divorturi la tot pasul, superficialitate cat cuprinde … Chiar si in biserica observ fie familii in prag de divort, fie casnicii nefericite. Dragostea autentica este atat de rara incat ma sperie. Din fericire, cunosc si familii in care sotul si sotia se iubesc in mod sincer si au ca fundament al casniciei lor dragostea lor pentru Hristos. Pentru o astfel de familie se merita sa astepti, indiferent de cat de mult va dura, indifferent de cat doare uneori. 
          Trebuie sa fim constienti ca o casnicie implica atat momente frumoase, cat si dureroase. Si vom promite sa fim alaturi de celalalt si la bine, dar mai ales si la rau. De aceea, dragostea in cea mai mare parte, este o decizie, o decizie sa cauti binele celuilalt oricand si sa fii dispus sa te sacrifici pentru persoana iubita. Poate spui: ,,Nu va fi greu, intrucat il/o iubesc.” Ei bine, partenerul nu va fi intotdeauna usor de iubit. Si va trebui sa fii alaturi de persoana pe care o iubesti si cand va fi suparata, bolnava. In viata avem parte de incercari si in cadrul familiei nu vom fi scutiti de ele. Nu vreau sa par dramatica, dar in viata nu vom calca intotdeauna pe frumoase petale de trandafiri. De aceea este vital sa ne casatorim din dragoste autentica si din voia lui Dumnezeu. Fara aceste elemente, fie vom experiementa amaraciune pentru restul vietii noastre, fie vom divorta. 
          Nu stiu altii cum sunt, dar, indifferent de cat de greu va fi, nu va ma voi casatori decat cu un om pasionat de Dumnezeu si cu care impartasesc o dragoste autentica. Deseori am fost acuzata ca sunt pretentioasa, idealista si ca astept perfectiunea. Dar cine a vorbit de perfectiune? Cu totii avem defecte.
          Daca nu este Hristos fundamentul, daca nu ne casatorim pentru ca il iubim pe celalalt, cum vom putea face fata la incercari? Cunosc cazuri in care fiinta iubita a ramas paralizata la scurt timp dupa casatorie, cazuri in care unul din soti a suferit de Alzheimer (pe scurt, uita ce i-ai spus acum 5 min si te intreaba de multe ori pe zi acelasi lucru, nu suporta sa fie singur, pune periuta in congelator, nu te mai recunoaste etc), cazuri in care a suferit o trauma a creierului si multe altele de acest fel. Da, poate nu vom trece noi prin asta, dar trebuie sa fim pregatiti in caz ca va fi nevoie. Nu trebuie nici sa cadem in extrema celalalta, sa ne fie teama sa ne mai casatorim. Echilibrul este solutia, trebuie sa fim echilibrati.
          Inainte de a te casatori, gandeste-te. Vezi in el tatal copiiilor tai? Vezi in ea mama copiiilor tai? Il/o iubesti cu adevarat? Esti dispus/a sa te sacrifici, sa oferi? O prietena buna mi-a spus candva: ,,Dupa ce m-am casatorit am realizat cat de egoista eram inainte. Realizez acum ca, atunci cand iubesti, cand esti casatorit, trebuie sa fii dispus sa oferi mai mult decat sa primesti. “ 
          Poate suntem descurajati cand privim in jur si realizam ca ceea ce ne dorim este intr-adevar ceva rar. Satan nu pierde nicio ocazie sa ne doboare. Insa, daca este voia lui Dumnezeu sa te casatoresti, va aduce ,,imposibilul” la tine. Intre timp, pregateste-te sa fii un partener bun. Un om pasionat de Dumnezeu va fi atras de cineva asemenea lui. 
          Stiu ca nu este deloc usor. Totul depinde de cat de mult ne incredem in Dumnezeu. Iti doresti sa fii iubit/a, pretuit/a? Ei bine, cu cat ambii il vor iubi mai mult pe Dumnezeu, cu atat se vor iubi si unul pe celalalt si vor merge mana in mana prin viata, la bine si la rau. 



duminică, 12 ianuarie 2014

Nu suntem liberi de consecintele alegerilor noastre

          Cei mai multi dintre noi stim ca noptile nedormite sau 4-5 ore de somn pe noapte, intre ore nepotrivite, sunt extrem de periculoase pentru organism. Totusi, nu de putine ori facem exact ce nu trebuie, in ciuda faptului ca suntem constienti de pericol. Am observat ca a merge la somn dupa miezul noptii este o ,,boala" de care sufera multi oameni, in special cei tineri, intrucat avem impresia ca daca suntem tineri si sanatosi, organismul va rezista pana la infinit. Insa organismul nostru cedeaza cu fiecare atac la care este supus, fie ca este vorba de stres, nopti nedormite, mancare nesanatoasa etc.
           Scriu toate aceste lucruri in primul rand pentru mine. Mi-am inceput prostul obicei, de a ma culca la ore tarzii, in clasa a 12-a. Ma puteam concentra la invatat cel mai bine noaptea, cand era liniste si ceilalti dormeau. Am continuat cu acest obicei si in timpul facultatii, timp de 5 ani de zile. Dupa 6 ani in care organismul meu s-a obisnuit sa stea ,,treaz" noaptea, este foarte dificil sa revin la ore potrivite de somn. Insa orice invat, are si dezvat. Totul tine de mine si de vointa mea.
          Daca nu ne odihnim intre orele 22-6 corpul nu poate sa-si desfasoare activitatile de curatire si regenerare, intrand intr-un dezechilibru care cu greu poate fi refacut in timp si ce sa mai spun de nopti nedormite care sunt cu adevarat ucigatoare pentru sistemul imunitar si echilibrul pH-ul din organism. De multe ori ne gaseste ora 23-24 tot la computer (aici ma incadrez eu cand trebuie sa raspund la zecile de comentarii si intrebari zilnice) si nu este deloc bine. Trebuie sa ne ingrijim corpurile tinand cont de toate laturile si asta pentru ca trebuie sa constientizam ca acesta trebuie sa aiba o rezistenta cu bataie lunga, de zeci de ani.  ( Ligia Pop, sursa aici )
          Un studiu prezentat marţi de cercetători suedezi arată cu mai multă claritate efectele nocive pe care le are o noapte albă – adică nedormită – asupra creierului. Specialiştii în neurologie de la Universitatea din Uppsala au analizat sânge prelevat dimineaţa de la 15 bărbaţi tineri, cu o stare generală bună de sănătate, dintre care unii dormiseră peste noapte opt ore, iar ceilalţi deloc. La aceştia din urmă, s-a constatat o creştere cu circa 20% a concentraţiei a două molecule, enolaza specifică neuronală şi proteina S-100B. Ori, ‘numărul acestor molecule creşte de regulă în sânge când apar leziuni cerebrale’, a notat într-un comunicat coordonatorul studiului, Christian Benedict. Cu alte cuvinte, ‘privarea de somn poate favoriza procesele de neurodegenerescenţă’, iar ‘o noapte cu un somn bun poate fi de importanţă critică pentru menţinerea sănătăţii creierului’, a adăugat cercetătorul suedez. Studiul ce urmează să fie publicat în revista Sleep vine după ce un altul publicat în octombrie în revista americană Science a conchis că somnul accelerează eliminarea toxinelor de la nivelul creierului, inclusiv a beta-amiloidului, care, prin acumulare, favorizează dezvoltarea bolii Alzheimer, conform cercetătorilor de la universitatea Rochester. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES). ( Sursa aici )
          Noptile nedormite au multe alte efecte periculoase pentru organism. Puteti citi despre ele aici sau aici. Traim vremuri in care daca dorim sa fim informati, putem fi. Daca nu luam decizia sa luptam pentru noi, vom regreta. Efectele nu vor intarzia sa apara. Avem nevoie de 8 ore de somn pe noapte si nu dupa miezul noptii. Stiu ca uneori par importante motivele pentru care ne culcam atat de tarziu, dar rareori se intampla sa fie importante. De ceva timp, ma tot gandesc la aceste lucruri intrucat m-am culcat des la ore nepotrivite. Avem nevoie sa fim sanatosi si pentru cei pe care ii iubim, pentru cei pe care ii vom iubi in viitor. Pentru ca, daca ne facem rau cu mana noastra, le facem rau si lor, intrucat au nevoie de noi si ne iubesc. Suntem liberi sa alegem insa nu suntem liberi de consecintele alegerilor noastre. Just stop and think.

vineri, 10 ianuarie 2014

Totul sau nimic

          Avem un Dumnezeu care nu umbla cu jumatati de masura. El vrea totul sau nimic. Dumnezeu este Dragoste si dragostea ofera, se jertfeste si o face cu bucurie. El doreste sa ne ofere tot ce este mai bun pentru noi, fara plata. Isi doreste, insa, sa Il iubim, sa avem incredere in El in orice circumstante, in special in cele dificile, si sa Ii fim devotati.
          Unul din oamenii pe care ii apreciez in mod deosebit este Avraam. Mi-as dori sa am credinta lui, in orice circumstante. Mi-as dori sa ma bucur de relatia pe care el a avut-o cu Dumnezeu dintotdeauna. Avraam L-a onorat pe Dumnezeu cu credinta si devotamentul lui si Dumnezeu L-a onorat pe Avraam. Imi aduc aminte, in particular, momentul in care Dumnezeu a ales sa nu tina ascuns de Avraam ce avea de gand cu Sodoma si Gomora si, implicit, cu Lot, care a fost salvat de la moarte tot din pricina lui Avraam.
          A venit o zi in care Dumnezeu l-a pus la incercare pe Avraam. I-a cerut sa aduca o jertfa si pe altar sa aseze pe nimeni altcineva decat pe fiul sau cel preaiubit, fiul pe care l-a asteptat timp de 25 de ani. Dumnezeu l-a pus la incercare, urma sa il opreasca la timp pe Avraam, inainte de a-si aduce copilul ca jertfa, intrucat era doar un test si Dumnezeu nu ar acepta niciodata jertfe umane. Avraam, insa, nu stia acest lucru. Ce stia Avraam era ca Dumnezeu poate totul, chiar si sa il readuca la viata pe Isaac. 
          Avraam i-a fost devotat pe deplin lui Dumnezeu si L-a pretuit mai mult decat pe oricine altcineva.
,,Avraam s-a sculat dis-de-dimineata, a pus saua pe magar si a luat cu el doua slugi si pe fiul sau, Isaac.” (Gen. 22:3) De fiecare data cand citesc acest verset raman muta de uimire. Nu am copii, dar incerc sa imi imaginez ca mi-ar fi cerut Dumnezeu sa jertfesc o fiinta pe care o iubesc. La nivelul de credinta la care sunt acum, sunt mai mult decat sigura ca nu m-as fi sculat dis-de-dimineata sa indeplinesc aceasta cerere.  Dar Avraam s-a increzut in Dumnezeu cu toata inima lui si a fost dispus, pentru Dumnezeu, sa puna pe altar ce a avut el mai de pret pe lumea aceasta. Mai mult, fiul a observat lipsa mielului de jertfa si cand il intreaba pe Avraam cu privire la acest aspect, raspunsul lui da, inca o data, dovada de increderea de neclintit pe care o avea in Dumnezeu: ,,Dumnezeu Insusi va purta de grija de mielul pentru arderea de tot.” (Gen. 22:8) Avraam si Dumnezeu stiu ce o fi simtit Avraam in acele momente … Dumnezeu l-a onorat pe Avraam pentru credinta lui si l-a binecuvantat foarte mult. Si a purtat intr-adevar de grija si de mielul de jertfa, Isaac fiind salvat in ultimul moment.
          Imi doresc sa am o credinta la fel de puternica. Imi doresc sa Il onorez pe Dumnezeu. Nu-mi cere Dumnezeu sa jertfesc fiinta pe care o iubesc, dar imi cere Dumnezeu sa ,,pun pe altar” ce am eu mai de pret. Fiecare avem acel ,,ceva” la care ne este extrem de dificil sa renuntam. Exact acel ,,ceva” il va cere Dumnezeu, nu ca sa ne produca durere, ci ca sa ne testeze si sa ne rasplateasca mai mult decat ne inchipuim. Exact acel ,,ceva” va demonstra cat de mult iubim pe Dumnezeu si cat de mult ne incredem noi in El. De vorbim usor vorbim, dar faptele vor dovedi daca il iubim pe Dumnezeu cu toata inima noastra. Tie ce iti cere sa ,,pui pe altar”? Il iubesti pe Dumnezeu indeajuns de mult, incat sa pui pe altar ce ai tu mai de pret?

marți, 7 ianuarie 2014

Noi vrem tableta, iphone 5, altii vor sa traiasca ...

          Din martie 2011, in Siria a inceput un razboi cumplit. Numerosi copii au fost executati sau torturati in Siria, inclusiv bebelusi. Ma tot gandesc la acei lunetisti care au tras in atatia copii, atatia oameni … aproximativ 100 000 conform unor estimari realizate de BBC. Cum poti sa ucizi un copil? Cum poti sa dormi noaptea dupa? Cum poti sa o iei a doua zi de la capat? Sunt constienta ca stiu foarte putine lucruri despre acest razboi, dar ceea ce vad in poze este infiorator.

Infiorator este si faptul ca noi, ceilalti, care nu traim acest razboi pe pielea noastra, suntem absorbiti fie de problemele noastre (mici in comparatie cu ale altora), fie de materialism. Ne framantam ca vecinul are tableta si noi nu ne-am luat, ca are casa mai mare decat a noastra sau masina ultimul racnet. Ne gandim cum sa adunam mai mult, din ce in ce mai mult, de parca vom trai vesnic aici. Suntem absorbiti de a avea cat mai mult, sa ne fie noua bine si uitam de ce se petrece in jurul nostru.
         Circula pe net cateva poze cu un copilas sirian de 3 ani care, inainte de a muri, a afirmat faptul ca ii va spune lui Dumnezeu totul. Nu stim daca a spus sau nu asa ceva, dar pozele vorbesc de la sine despre atrocitatile ce se petrec in Siria in momentul de fata.

Multi isi pun intrebarea: ,,Unde este Dumnezeu acum? Daca El exista, de ce nu opreste raul?” O intrebare buna si legitima. Dupa cum spunea un om, pe care eu il respect foarte mult, ,,daca Dumnezeu ar elimina raul in acest moment, niciunul din noi nu ar supravietui in urmatoarea secunda, pentru ca fiecare dintre noi suntem pacatosi si rai. Dumnezeu nu uita si va face dreptate in mod desavarsit, dar toate la timpul lor. Pana atunci insa, ne da fiecaruia dintre noi sansa de a ne intoarce la El, pentru a nu fi despartiti de El pentru eternitate si in pedeapsa vesnica.”

          Veti spune: ,,Nu este lupta mea! Mi-e mila de ei, dar ce pot face eu?” Te poti ruga pentru ei, fierbinte, cu ravna si credinta. Si ii poti ajuta pe cei din jurul tau, cei cu care te intersectezi de-a lungul vietii, intrucat nimeni si nimic nu apare la intamplare in viata ta. Nu caut sa judec, si la mine mai are mult de lucrat Dumnezeu. Dar cred ca, in loc sa fim preocupati de noi insine, ar trebuie sa ne pese si de aproapele nostru. Voi lasa imaginile sa vorbeasca …
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
 
Blogger Templates