Flattered

          Astazi am dat intamplator peste acest filmulet. Se intinde pe durata a doar 13 minute insa subliniaza foarte bine o problema cu care se confrunta familiile din ziua de azi. De ce ati asculta ce am eu de spus? Nu sunt nici autoritate in domeniu, nici casatorita (,,ca sa vad ca este usor de vorbit si greu de pus in practica"). Cu siguranta asa este. Insa m-a binecuvantat Dumnezeu cu capacitatea de a observa detalii, situatii, comportamente peste care multi trec repede cu vederea. Si imi place sa studiez casniciile din jurul meu, ca sa pot invata ce trebuie si ce nu trebuie facut.
          Revenind la subiectul in discutie, in filmulet este prezentata urmatoarea situatie: O tanara sotie se intalneste, intamplator, cu un fost iubit. Acesta pare vizibil fermecat de ea si ii face complimente. Ea incepe sa se simta pretuita, dorita, atractiva si, luata prin surprindere, accepta invitatia spontana a fostului iubit de a lua pranzul impreuna. Sotul ei afla si este, pe buna dreptate, ranit si suparat. Insa acum vine partea interesanta, care m-a surprins. Desi raniti amandoi, fiecare in patratica lui, ei reusesc cumva sa treaca peste mandrie, manie si gelozie si incep sa comunice in adevaratul sens al cuvantului. Se calmeaza amandoi si pun cartile pe masa. Procedand astfel, fiecare isi da seama ce a facut gresit. El realizeaza ca a neglijat-o si a incetat sa o curteze dupa ce a cucerit-o si i-a pus inelul pe deget, iar ea se pune in pielea lui si isi da seama cum s-ar fi simtit ea daca era in locul lui.
          Situatia putea sa decurga altfel, cum se intampla des in multe cupluri, care se lasa impiedicate de manie si mandrie si nu comunica unul cu celalalt. El se manie in continuare, iese furios din casa, ea nu il opreste, nu discuta problema si astfel se mai fisureaza putin temelia casniciei lor, pana, in final, ajung la divort.
          Ce concluzii trag eu atat din filmuletul pe care l-am vizionat cat si din ceea ce observ in jurul meu? 
          1. Daca iubesti, comunici, indiferent cat de greu iti va veni la un moment dat si cat de mult va trebui sa lasi de la tine. De-a lungul casniciei, vor fi multe situatii de genu', care fie te apropie de partenerul de viata, fie te indeparteaza pas cu pas. Comunicarea autentica intre parteneri este parte din combustibilul care pune in miscare motorul unei casnicii bune.
          2. Daca te-ai casatorit, tu si sotul tau sunteti una, pana cand moartea va va desparti. Punct. Si trebuie sa lupti mereu pentru casnicia ta. Nu exista EL, nu exista EU ci suntem NOI. Nimeni nu are dreptul sa intervina in legamantul nostru.
          3. Daca dupa ce te casatoresti, te vei opri din curtarea sotiei tale, o va face, la un moment dat, altcineva in locul tau. Si nu iti va placea, pentru ca pas cu pas iti va cuceri sotia. De asemenea, daca tu, casatorita fiind, nu mai cauti sa iti respecti sotul, sa fii alaturi de el, sa il incurajezi, o va face alta femeie in locul tau. Si nu iti va placea, pentru ca pas cu pas iti va cuceri sotul.
          4. Daca ai gresit, dar te opresti la timp, iti ceri iertare si cauti, impreuna cu partenerul tau, sa repari situatia, atunci iti vei salva casnicia si vei intari relatia dintre voi doi.

Cu sau fara plan B

,, … pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere.” 1 Corinteni 5:7

           De cate ori nu ne-au trecut ochii peste acest verset? De cate ori nu l-am spus ca argument in discutiile noastre cu ceilalti sau cand am dorit sa incurajam pe cineva? Cei care citesc Biblia, in mod regulat, cunosc acest verset foarte bine. Si totusi … daca l-am aplica pe cat de bine il cunoastem, viata noastra ar fi cu totul alta.
           Meditez de ceva timp la acest verset. ,,Umblam prin credinta, nu prin vedere”, prin credinta, nu prin vedere. Si totusi, cat din viata noastra, pana in prezent, am umblat prin credinta si cat am umblat prin vedere? Nu stiu cum sunt altii, dar eul meu doreste control, doreste sa vada, doreste sa cunoasca planul, gandeste in perspectiva. Trebuie sa lupt in mod activ pentru a merge prin credinta, intrucat se revolta eul meu. Insa, cu cat Il cunoastem mai bine pe Dumnezeu, cu atat ne incredem mai mult in El, in caracterul Lui. Cu cat credinta este mai mare, cu atat mai usor ne este sa umplam prin ea.

           Suntem fiinte vulnerabile, chiar daca nu dorim sa recunoastem asta. Avem nevoie in mod constant de aer, apa si hrana pentru a putea supravietui. Traim intr-o lume in care pericolul ne paste la orice pas, in care putem muri in orice clipa. Si totusi, traim in aceasta secunda. Asta se intampla pentru ca Dumnezeu este la carma si tine totul in mainile Sale. In ciuda faptului ca existenta noastra sta in mainile Lui, cedam atat de greu ,,controlul” pe care credem ca il avem. Ne este teama sa umblam prin credinta 100%. Chiar si daca facem asta in cea mai mare parte, ne este greu sa renuntam deplin la orice forma de control. Asta se intampla pentru ca, intr-un colt adanc al inimii noastre, ascuns de toti, poate chiar si de noi insine, fie ca vrem sa recunoastem sau nu, credem ca uneori noi stim sa alegem ce este mai bine pentru noi. Dupa cum si Francis Chan spune: ,,Ingrijorarea lasa sa se inteleaga faptul ca noi nu prea credem ca Dumnezeu este suficient de mare, suficient de puternic sau suficient de iubitor pentru a avea grija de ceea ce se intampla in vietile noastre.” Ca si consecinta a acestui fapt, umblam mai mult prin vedere decat prin credinta. Dar, procedand astfel, ratam o multime de binecuvantari si lucrari pe care Dumnezeu le-a pregatit pentru noi …

           Observam ca, in trecut, Dumnezeu unor oameni a ales sa le dezvaluie planul inainte de a-l pune in aplicare (ex. Moise, Ilie), dar altor oameni le-a spus simplu ,,Vino dupa Mine!” sau ,,Mergi in cutare loc”, fara sa le spuna prea multe detalii cu privire la ce se va intampla (ex. modul in care i-a chemat pe apostoli, Avraam, Pavel etc). Si, din cate putem observa, varianta a doua este mai des folosita, decat prima. Dumnezeu ne cheama sa mergem prin credinta.

           Viata noastra, viitorul este ca un drum in ceata si plin de cotituri. Nu stiu ce se va intampla in urmatorul minut, maine sau in 30 de ani de acum incolo. Nu stiu daca minutul urmator mai este al nostru. Ce stim este ca Dumnezeu are un plan si ne cheama sa Il urmam prin credinta. Daca umblam prin credinta sau prin vedere este alegerea noastra, in functie de cat de bine Il cunoastem pe Dumnezeu. Pentru ca daca Ii cunoastem caracterul, stim ca ne putem incredere in El, fara ezitare si fara plan B. Intrebarea este: Cat de bine Il cunosc pe Dumnezeu? Cat de puternica este relatia noastra? Avem o relatie cu Dumnezeu sau doar credem ca avem? Viata noastra, alegerile pe care le vom face, vor vorbi de la sine.